Datorită celor patru ex-forestieri din echipă, Vasile Prisacă, Lucian Goian, Augustin Ivașcă și Mihai Baicu, formația Ceahlăul Piatra Neamț a fost primită cu simpatie la Suceava. Însă cel mai ovaționat membru al delegației oaspete a fost, fără îndoială Marin Barbu, publicul sucevean mulțumindu-i astfel micuțului tehnician pentru perioada de glorie traversată de Foresta cu el la timonă. Dacă din respect pentru publicul de pe Areni a stat mai liniștit decât de obicei pe banca de rezerve, „Magiun” a luat foc la finalul întâlnirii, acuzând în termeni duri prestația centralului Dan Burcă din Constanța. „Cu toate că nu a influențat rezultatul final, Burcă a reușit să enerveze pe toată lumea. Dacă nu am ce reproșa la eliminarea lui Goian, consider că la faza în care Alistar a primit al doilea cartonaș galben, arbitrul trebuia să sancționeze în prealabil un fault al lui Sitaru asupra lui Tibi Șerban. Nu pot pune la îndoială victoria echipei gazdă, care s-a impus just, în urma unui joc încrâncenat. După îndeplinirea obiectivului propus pentru acest sezon jucătorii mei sunt mai mult cu gîndul la vacanță, așa că îmi este din ce în ce mai greu să-i fac să rămână concentrați pe acest final de campionat. Aș dori să mulțumesc și publicului pentru primirea emoționantă pe care mi-a făcut-o, iar datorită acestui lucru, de fiecare dată cînd revin la Suceava mă simt ca acasă”, a declarat Marin Barbu.






