NUMIRE

„Magiun”, antrenor la UTA



Tehnicianul Marin Barbu a fost numit, miercuri, în funcția de antrenor principal al formației UTA, el urmând să aibă ca obiective formarea unei echipe competitive și salvarea de la retrogradare. Barbu nu a semnat deocamdată contractul, oficializarea înțelegerii urmând să aibă loc după ședința Comitetului Director în cadrul căreia se va stabili renunțarea lui Nicolae Bara la finanțarea echipei și preluarea conducerii clubului de către Sandu Ion. „Mai urmează să am o discuție cu domnul Sandu Ion însă așteptăm să se clarifice problemele de la nivelul conducerii clubului. O să am timp să mă acomodez cu echipa în cantonament. Zilele acestea sper să se rezolve și situația jucătorilor scoși din lot, să văd pe cine ne putem baza”, a declarat Marin Barbu, miercuri, după ce a fost prezentat echipei. Tehnicianul îi urmează pe bancă lui Lăcătuș, care a demisionat din funcția de antrenor la începutul săptămânii trecute.



Recomandări

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe