Lucrări

Magistrala de gaz care subtraversează râul Suceava, avariată de inundații, va fi înlocuită în câteva zile

Delgaz a săpat două canale pentru scurgerea mai rapidă a apei
Delgaz a săpat două canale pentru scurgerea mai rapidă a apei

Magistrala 10 de gaz metan Suceava – Rădăuți, care subtraversează râul Suceava și care a fost avariată în urma inundațiilor din perioada 29-30 iunie a.c., va fi înlocuită până la sfârșitul acestei săptămâni. Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat ieri că echipele Delgaz Grid lucrează la devierea râului Suceava, prin excavarea a două canale, pentru a putea interveni la conducta care subtraversează râul. „Alimentarea cu gaz a consumatorilor casnici și a instituțiilor publice din Rădăuți a fost preluată de către un operator privat, chiar de la data producerii fisurii în conductă”, a subliniat prefectul.
Mirela Adomnicăi a arătat că tot cu sprijinul companiei Delgaz, sâmbătă, 30 iunie, s-a reluat alimentarea cu apă, prin stațiile I, II ale ACET de la Baia, astfel încât în municipiul Fălticeni furnizarea apei potabile nu a fost întreruptă.
La Stația de captare a apei de la Berchișești, unde s-a produs o ruptură în digul de protecție, s-a intervenit cu sprijinul echipelor de la ACET și al firmei Calcarul Pojorâta. Aceasta din urmă a adus în zonă 10 mașini cu arocament, remediind fisura din digul de protecție. În ceea ce privește podul de la Milișăuți, de pe DN 2H, documentația de constatare a avariei a fost întocmită și înaintată către DRDP Iași, urmând ca lucrările să fie demarate de aceasta în regim de urgență.
Prefectul Adomnicăi a subliniat că, în cele două zile cât județul Suceava s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de precipitații și hidrologic, au fost mobilizate în zonele afectate de inundații toate efectivele umane de la instituțiile din subordinea Ministerului de Interne și de la celelalte structuri, „care au intervenit exemplar”. “Vreau să mulțumesc pompierilor, polițiștilor, jandarmilor și celorlalte structuri –SGA, Delgaz, ACET, Trans Gaz – care au intervenit în cele două zile”, a mai spus prefectul.

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate