Magia și vrăjitoria, o expresie pseudoreligioasă a lumii de ieri și de azi (II)

Cum erau privite vrăjitoarele în trecut
Vânătoarea de vrăjitoare nu trebuie privită neapărat ca „o marcă a barbariei”, caracteristică unor epoci mai mult sau mai puțin primitive. Dimpotrivă, în mod paradoxal, așa cum subliniază Robert Muchembled, ea a prins rădăcini pe teritoriul unei Europe extrem de tulburate, dar activă și puternic inventivă. E vorba de o perioadă în care avea să se nască „un nou echilibru mental, care avea să separe, în cele din urmă, pe intelectuali și pe prinții luminați de lumea superstițioasă ori credulă”. În fine, o perioadă în care Europa a cunoscut grave crize urmate de „puternice recompuneri simbolice, religioase și politice”, care după aceea aveau să se constituie în condiții foarte prielnice în vederea expansiunii sale în toate domeniile și pe toate planurile (ibidem, ibidem, p. 9).
Spațiul în care au fost arse pe rug cele mai multe vrăjitoare l-au reprezentat Elveția, dar mai ales Sfântul Imperiu Roman germanic. De altfel, în Sfântul Imperiu au avut loc cele mai importante vânători de vrăjitoare din toată istoria umanității, respectiv peste 20.000 în total (cf. pe larg W. Monter, „Prigoanele timpurii. Vrăjitoria în Elveția”, în R. Muchembled, op. cit., pp. 49-59; W. Ehringer, „Germania, „mama atâtor vrăjitoare” și centrul persecuțiilor”, apud ibidem, p. 88 sq.).
În spațiul răsăritean al Europei, dar cu precădere în cel creștin ortodox, vânătoarea de vrăjitoare a fost ca și inexistentă. Cu o singură excepție: ținuturile vizate de expansiunea austriacă, precum Ungaria, sau foarte fragile din punct de vedere politic, precum Polonia catolică, unde au fost aprinse ruguri relativ numeroase. Cu mențiunea însă că acest lucru s-a întâmplat în secolul al XVIII-lea, la câteva generații după ce aceste evenimente nefericite se consumaseră deja în Europa de Vest.
Cu toate acestea, așa cum subliniază Marie-Sylvie Dupont-Buchat (vezi pe larg M.-S. Dupont-Buchat, „Diavolul îmblânzit. Vrăjitoria reconsiderată. Magia și vrăjitoria în secolul al XIX-lea” în R. Muchembled, op. cit., pp. 245-273), chiar dacă diavolul a părăsit încetul cu încetul imaginația intelectualilor și artiștilor, chiar dacă s-a „domesticit” în secolul al XIX-lea, totuși magia, spiritismul și vrăjitoria au continuat să exercite o mare atracție, atât asupra celor mai învățați, cât și asupra oamenilor simpli. Prin urmare, astăzi, nu se mai poate vorbi despre o universalitate a magiei ca odinioară, dar, din păcate, magismul continuă să se insinueze în viața actuală, fiecare om poziționându-se față de acest fenomen după bunul său plac, pornind de la adeziunea totală la refuz sau la îndoiala raționalistă cea mai severă.
În Franța, de pildă, ar exista 30.000-40.000 de „clarvăzători” și tot atâția „vrăjitori-lecuitori”
Astăzi, mai mult ca oricând, pe lângă fenomenul în sine, foarte interesant de urmărit sunt aspectele sale demografice și economice. Jocul evaluărilor pe această linie poate fi citit și interpretat mai ales în articolele de etnologie și sociologie, publicate în diferite ziare și reviste, cărți de specialitate etc., fiind opera unor anchete jurnalistice sau a unor personalități specializate în sociologie, etnologie, antropologie etc. Potrivit datelor furnizate de aceștia, în Franța, de pildă, ar exista 30.000-40.000 de „clarvăzători” și tot atâția „vrăjitori-lecuitori”. Pe parcursul unui an întreg, aceștia sunt consultați de aproximativ 10 milioane de francezi pe diferite probleme. Însă Franța nu e singura țară interesată de asemenea statistici. De pildă, în anul 1987, Marea Britanie număra 30.000 de vrăjitori, afiliați la secta satanică Wicca. De asemenea, conform unui sondaj realizat în anul 1990 și citat de Le Nouvel Observateur, 46% din italieni admit existența diavolului; și tot la fel, în Germania, în urma unei anchete efectuate de rețeaua de televiziune ZDF, două milioane de germani sunt dispuși oricând să apeleze la un vrăjitor (vezi A. Julliard, „Urgia sorților. Vrăjitoria zilelor noastre în Franța”, în R. Muchembled, op. cit., pp. 278-279).
Percepția magiei
Consumul consistent azi de magie și vrăjitorie demonstrează cât se poate de evident că fenomenul în sine nu e perceput nici pe departe ca o contradicție în raport cu știința și tehnica, ba nici măcar cu adevărata religie. Foarte concret, subliniază André Julliard (ibidem, ibidem), se poate spune că magia n-a întors niciodată pe nimeni din drumul său spre cabinetul medical, după cum n-a reușit să scadă numărul celor care merg la biserică. De altfel, conform unor studii de sociologie pe această temă, afirmă el, clasele mijlocii și superioare, cu o formație intelectuală, reprezintă „clientela” socială a „paranormalului”: vrăjitoria, magnetismul, spiritismul, telepatia etc.
Reîntoarcerea în forță a magiei și vrăjitoriei în Europa spre sfârșitul mileniului al II-lea și începutul celui de-al III-lea este mai puțin dovada vreunei degenerări a gândirii umane, cât mai degrabă unul dintre semnele dispariției unui echilibru colectiv vechi de câteva secole. Rămâne de văzut, oricum, dacă această metamorfoză a percepției sacrului va fi pe termen mai lung sau va fi urmată de alte metamorfoze.
(pr. Nicolae ACHIMESCU, sursa: Ziarul Lumina)