Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni a desfășurat, în perioada 29 noiembrie – 5 decembrie 2025, cea de-a V-a ediție a proiectului educațional „A venit Moș Nicolae!”, un demers devenit tradiție, prin care spiritul generozității și al faptelor bune prinde viață în comunitatea școlară. Organizat în parteneriat cu SC AVASTAR SRL, reprezentată de directorul Vasile Pleșca, și cu Primăria orașului Liteni, prin domnul primar Tomiță Onisii, proiectul și-a propus să aducă bucurie copiilor și să cultive valori creștine, morale și comunitare.
- Argument și misiune educativă
Ziua de Moș Nicolae, una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii, reprezintă un moment de emoție, nerăbdare și speranță pentru cei mici. Pe lângă cadouri și dulciuri, această zi le oferă copiilor prilejul de a descoperi frumusețea tradițiilor românești și modelul moral pe care Sfântul Nicolae îl întruchipează – bunătate, modestie, respect și puritate.
Prin acest proiect, cadrele didactice urmăresc formarea unui comportament bazat pe generozitate, iubire față de semeni, cooperare, autocontrol și armonie. Totodată, copiii sunt familiarizați cu semnificația religioasă a sărbătorii, cu rolul lui Dumnezeu și al lui Iisus în viața oamenilor și cu valorile creștine asociate acestui moment special.
- Scop și obiective
Proiectul și-a propus:
- cunoașterea tradițiilor românești legate de venirea lui Moș Nicolae;
- formarea virtuților creștine, precum generozitatea și compasiunea;
- dezvoltarea creativității și cooperării, prin implicarea elevilor în pregătirea cadourilor;
- cultivarea unei relații pozitive cu cei din jur, a toleranței și armoniei;
- descoperirea semnificațiilor religioase și culturale ale sărbătorii de 6 decembrie.
- Desfășurarea activităților
La inițiativa domnului director Demis Ioan Maranda, elevii și preșcolarii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” și din unitățile școlare arondate au primit daruri din partea lui Moș Nicolae, prin intermediul unei donații oferite de omul de afaceri Vasile Pleșca, donație care a făcut posibilă pregătirea celor 500 de pachete.
Elevii clasei a XII-a B au fost, și în acest an, „spiridușii” Moșului, ocupându-se cu entuziasm de împachetarea dulciurilor. Pachetele au fost pregătite în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, iar pe data de 5 decembrie au fost distribuite, cu sprijinul Primăriei Liteni, care a pus la dispoziție două microbuze școlare pentru deplasarea echipei de distribuire în următoarele locații: Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” – clasele pregătitoare – IV, Grădinița cu Program Prelungit Liteni, Grădinița cu Program Normal Liteni, Școala Primară Corni, Grădinița cu Program Normal Corni, Școala Primară Siliștea, Grădinița cu Program Normal Siliștea, Școala Gimnazială Roșcani, Școala Gimnazială Rotunda Nr. 1, Școala Primară Rotunda Nr. 2.
În acțiune s-au implicat directorii unității, profesorii coordonatori ai proiectului, elevii membri ai Consiliului Școlar al Elevilor, precum și partenerii instituționali.
- Despre lumină, daruri și oameni
„Ediția a V-a a proiectului «A venit Moș Nicolae!» confirmă încă o dată faptul că educația înseamnă mai mult decât lecții și manuale: înseamnă grijă, solidaritate și construirea unei comunități unite în jurul copiilor. Pentru noi, bucuria lor este cea mai frumoasă răsplată. În fiecare an, Moș Nicolae reușește să ne aducă mai aproape unii de alții și să ne reamintească cât de important este să dăruim.
Prin acest proiect nu oferim doar dulciuri, ci transmitem valori esențiale: generozitate, credință, respect și iubire față de semeni – o adevărată lecție de viață pe care o învățăm împreună, an de an. Puterea unei comunități se vede în momentele în care oamenii aleg să se implice pentru binele copiilor, iar la Liteni, această tradiție a bunătății este vie și profundă”, ne-a transmis domnul director Demis Ioan Maranda.
- 500 de zâmbete – 500 de motive să continuăm tradiția
Ca și în anii precedenți, omul de afaceri Vasile Pleșca, un susținător constant al educației și al copiilor din comunitate, alături de Primăria orașului Liteni și de elevii clasei a XII-a B, a contribuit la pregătirea și distribuirea celor 500 de cadouri oferite preșcolarilor și elevilor din ciclul primar din localitățile Liteni, Corni, Rotunda, Siliștea și Roșcani.
„A fost, și în acest an, Sărbătoarea Bunătății la Liteni. Zeci de oameni implicați, sute de inimii fericite și o comunitate unită în jurul unei tradiții care aduce lumină în sufletele copiilor. Zâmbetele, emoția și recunoștința lor sunt dovada că, atunci când oamenii își unesc eforturile, magia sărbătorilor devine realitate”, a încheiat Demis Ioan Maranda, directorul Liceului Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni.
Diana-Maria POENARU





