Magda, taci!

…scrie mare, cu roșu, pe desktop-ul calculatorului familiei Ursache. Taciturnul profesor universitar Petru Ursache își atenționează astfel consoarta, invitând-o să-și pondereze expansivitatea – aș! Pentru Magda, agitația colocvială e-o adevărată stare de agregare. Oricum, pe total familie, echilibrul se păstrează: unul tace și scrie (remarcabile studii de estetică și etnologie), celălalt scrie (acum, romane) spre a-și muta agitația verbală în dialogul personajelor, în ritmul trepidant al frazării și-n vivacitatea de ansamblu a construcției epice. Cele două prestații scriitoricești, atât de diferite ca spectacol exterior, au un unic și statornic temei unificator: seriozitatea. Nu-i vorba despre morga și ștaiful implementate (altă rimă n-am avut) paginii plicticos-docte, ci de seriozitatea cu care-i înțeleasă și asumată însăși misia scriitorului. La care se adaugă – prețios bonus! – echilibrul conferit de independența față de confrerii literare, găști și cercuri de interese. Amândoi Ursachii par a-și nutri condeiul din seva unei vorbe a lui Nichita: „Eu nu mă spăl de poporul meu” – de aici derivând, firește, respingerea netă a strădaniei „inconformiștilor de două parale ce încearcă detronarea unor nume fundamentale”, preocuparea pentru „Euro-soarta culturii române” și pledoaria pentru mitul apt să fundamenteze conștiința istorică și să modeleze psihologia colectivă: „Fără eroi și morminte, pe care ne repezim să le pângărim, nu se întrevede nici un viitor.” Mărturisesc: atunci când am girat, în 1973, debutul editorial al Magdei Ursache („A patra dimensiune”, Editura „Junimea”) nu bănuiam ce prezență puternică și activă va deține, peste ani, acest condei în peisajul literar românesc. Iată, la ora bilanțului (prilejuit – în fine! – de acordarea unui premiu al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor), Magda se prezintă cu un întreg raft de cărți: șase romane (!), culegeri de eseuri, câteva ediții critice și antologii purtând pe coperți nume de rezonanță (Eminescu, Eliade), iar acum, la sfârșit de an, cu încă un volum de critică: „Pe muchie de hârtie”, Ed. „Ideea Europeană”, București, 2007. Nu-i ocolită nici una dintre temele fierbinți ale actualității literare; autoarea se implică decis; cum spuneam și cu un alt prilej, „afurisita muiere n-are mamă, n-are tată (substantivul muiere, văzut prin etimologie, n-are nimic peiorativ), trăsnește în dreapta și-n stânga fără a ține seama de sex, rasă, vârstă, susținere politică, box-office ori eventuală amiciție. Apără din răsputeri, în conformitate cu Lista lui Ursache, în care-s opisate valori incontestabile, astăzi regretabil maculate. Publicațiile literare din țară își doresc colaborarea Magdei fiindcă prozo-cronicile ei ies din tipicul monton și monocord al gazetăriei culturale, refuzând banalul inert-consemnativ, spre a aduce în agora acutele polemicii inteligente și necesare. Fie și numai titlurile primelor două secțiuni ale cărții și-s suficient de sugestive pentru universul investigat, cât și pentru temperatura angajării: „Cronică vivantă a tranziției”, „Erori au fost, erori sunt încă”. Ca și titlurile eseurilor polemice, expresive prin ele însele: „Nevoia de modele”, „Libertatea este dreptul de a nu minți”, „Bruiaj de cultură”, „Doctorat la cacealma”, „La ce bun poeți în vremuri sărace” ș.a.m.d. Să recunoaștem că, aflată într-un moment fast al carierei literare, eseista și romanciera Magda Ursache și-a pierdut șarmul etern nominalizatei și niciodată premiatei, odată cu acordarea distincției breslei. A coborât, deci, din lista nedreptățiților, spre a se instala în loja consacraților. Parcă-parcă, totuși, era mai interesant dincolo…