Închideți ochii și imaginați-vă cum ar fi să nu cunoști vreodată chipul mamei, al tatălui.
Să mergi prin pădure primăvara și să nu știi cum arată copacii înfloriți.
Să nu fi văzut niciodată o floare. Bradul de Crăciun împodobit. Parcul plin de frunze, toamna.
“Este un exemplu pentru studenții noștri, pentru facultatea noastră”
La 22 de ani, Magdalena Iurescu, o tânără nevăzătoare din comuna Bilca, a reușit o performanță extraordinară
Studentă în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Magda, cum îi spun cei dragi, a absolvit anul acesta două specializări în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării: română-italiană și engleză-română. Șefă de promoție.
“Este un exemplu pentru studenții noștri, pentru facultatea noastră”, declara decanul Facultății de Litere, Luminița Elena Turcu, la unison cu restul cadrelor didactice universitare care au avut-o studentă pe Magda.
Da, Magda este un exemplu. Pentru noi toți. Un copil care și-a depășit handicapul și care ne arată tuturor că se poate, indiferent cum te lasă Dumnezeu pe pământ.
„Magda cu siguranță a fost cea mai bună studentă pe care am avut-o eu vreodată în cei 11 ani de când predau eu la această facultate”, e de părere Ciprian Popa, lector doctor în cadrul Facultății de Litere Suceava.
Magda nu putea să vadă cursurile, să citească bibliografia sau să urmărească explicațiile profesorului la tablă. Însă putea să audă și cu un reportofon își înregistra practic toate discuțiile din sala de curs, iar când ajungea acasă le asculta. O dată, de două ori, de trei ori… până le memora.
Mama ei, Olimpia Iurescu, o aducea la cursuri și o aștepta seara pe holurile universității, iar, odată ajunse acasă, o ajuta pe Magda la învățat: îi citea cursuri, bibliografie și se înregistra pe reportofon. Ea era, dacă vreți, ochii fiicei sale.
Iar Magda a făcut-o să fie cea mai mândră mamă dintre cele ale studenților de la Litere, promoția 2013.
„Nu a lipsit niciodată de la nici o oră. În plus, dacă vreodată nu aveam un răspuns la o întrebare, la curs și la seminar, din partea întregului an, Magda întotdeauna avea răspunsul, absolut întotdeauna”, poveștește Niculina Iacob, conferențiar universitar în cadrul aceleași facultăți,
Și-a pierdut vederea din cauza unei culpe medicale
Olimpia Iurescu a fost îngerul păzitor al fiicei ei.
Bucuria imensă a venirii pe lume a primului copil al soților Iurescu a fost întreruptă brusc la aflarea veștii că micuța lor și-a pierdut vederea. Dintr-o culpă medicală.
”Din cauza incubatorului, din cauza presiunii oxigenului sau luminii. Nu i-au fost acoperiți ochișorii”, mărturisește cu lacrimi în ochi mama Magdei.
Au urmat luni întregi de drumuri pe la diferite spitale din țară, în speranța că unul dintre medici va putea să îi salveze vederea pruncului lor.
Răspunsul specialiștilor însă a fost negativ, cu toții spunându-i că Magda va fi condamnată la întuneric pentru tot restul vieții.
„Îmi spuneau asistentele că boceam, plângeam cu glas tare… Că nu o să vadă trandafirii… Lumea mea se rezuma la vedere”, continuă Olimpia Iurescu.
„O țineam de mânuță, o purtam prin casă, îi puneam mâinile, ăsta este dulapul, asta este ușa”
S-au resemnat cu ideea și și-au promis că vor face tot ce le stă în putință să-i asigure Magdei o viață normală.
„Am zis «Doamne, până aici, s-au terminat lacrimile și ne apucăm de treabă». O țineam de mânuță, o purtam prin casă, îi puneam mâinile, ăsta este dulapul, asta este ușa…. La un an și două luni l-a întrebat pe taică-su:«Tata, ce faci?», deci a vorbit pentru prima dată și a vorbit perfect. Îmi punea pe zi aproximativ 200 de întrebări și nu exagerez. De ce varul e alb? Ce e ăla președinte? Câteodată mă săturam, dar am spus «Doamne. dacă eu nu-i spun, cine-i spune?!”
Magda a făcut generala și liceul la Buzău, la o școală specială pentru nevăzători. Plecarea de acasă a fost unul dintre cele mai grele momente, atât pentru părinți, cât și pentru Magda.
Pentru prima oară în viață, Magda era înconjurată de copii cu aceleași probleme și întrebări ca ale ei.
A urmat liceul tot la Buzău, iar anii au zburat cât ai clipi, până la următoarea provocare din viața Magdei. Facultatea.
„M-am obșișnuit cu… handicapul ăsta, să-i spunem”, mărturisește tânăra nevăzătoare.
„Un copil deosebit, de care orice părinte ar fi mândru”
Victor Cărcăle este șeful Compartimentului de italiană din cadrul Facultățiide Litere și vorbește cu mare drag de Magda: „Magda rămâne pentru facultatea de litere un reper de student nu numai eminent, extrem de bine pregătit, ci și o persoană deosebită, o foarte bună colegă. Mi-aduc aminte că toți colegii erau plăcut suprinși de faptul că ori de câte ori apărea o problemă, Magda era acolo și îi ajuta”.
„Mi-aș dori ca toți studenții cu care lucrăm să dea dovadă de abnegația, de seriozitatea, de responsabilitatea de care dă dovadă Magda. Un copil deosebit, de care orice părinte ar fi mândru”, afirmă Valentina Curelariu, lector doctor în cadrul Departamentului de limbi și literaturi străine.
Și da, părinții Magdei sunt mândri de prințesa lor. Pentru a se descurca și a-i asigura Magdei un viitor au fost nevoiți să ia calea străinătății. Cu rândul. Mai întâi a fost plecată mama, iar acum, de aproximativ doi ani, tatăl. Și unul și altul pot spune că au făcut facultatea odată cu fiica lor.
„Mi-aduc aminte cum citea tata, muncitor în construcție, Letopisețul Țării Moldovei, Istoria Hieroglifică sau Ferdinand de Saussure”, zâmbeșteMagda.
Tatăl a scăpat doar cu un an de studii, dar mama în schimb a prins următorii ani de facultate, ajungând chiar să citească și literatură proletcultistă.
Visul Magdei
Șefa promoției 2013 a Facultății de Litere visează să se angajeze profesor la școala de nevăzători la care a învățat și ea sau să urmeze o carieră universitară.
Magda nu poate vedea florile, dar le poate mirosi. Magda se bucură mult mai mult de mirosul teilor înfloriți, de mireasma toamnei, de magia Crăciunului.
Magda nu a văzut niciodată chipul mamei, al tatălui, dar și-i poate imagina drept cele mai frumoase ființe de pe pământ.
De multe ori, noi suntem nevăzătorii care o înconjurăm pe Magda, care uităm să ne bucurăm de lucrurile, mărunte cum le considerăm, din viața noastră.
