– Managerul spitalului declară că nu există spațiul necesar, de minimum 4.000 de metri pătrați, și că pe terenurile unității se poate construi doar cu avizul MSP
Magazinul PLUS nu poate fi ridicat pe terenul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Cel puțin așa declară managerul unității sanitare, economist Costică Dăscăliuc, care a precizat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că spațiul solicitat de firma germană pentru construcția magazinului, de minimum 4.000 metri pătrați, nu poate fi pus la dispoziție de spital.
Costică Dăscăliuc a spus că deși terenul aparține Consiliului Județean, pentru a se construi pe el este nevoie de avizul conducerii spitalului, dar și al Ministerului Sănătății Publice.
„Noi nu ne-am dat nici un aviz în acest sens, și nici nu o să putem face asta, pentru că suprafața de teren necesară construcției magazinului este mult prea mare, minimum 4.000 de metri pătrați și maximum 7.000 de metri pătrați. Deci, nu se poate construi aici. Dacă ar fi fost vorba despre maximum 1.500 de metri pătrați, altfel ar fi stat lucrurile, s-ar fi putut construi, însă avem și noi nevoie de teren pentru centrul de dializă. Reprezentanții firmei vor trebui să discute cu Primăria, pentru a găsi o altă locație”, a declarat managerul Spitalului Județean Suceava.
Terenurile de la Spitalul Județean Suceava au devenit o miză importantă pentru investitori, care vor să își ridice aici afacerile, printre bolnavi și câini vagabonzi care s-au aciuiat în curțile unității sanitare.
Filiala din România a unei firme germane, SC PLUS DISCOUNT CSC, vrea să construiască în curtea celei mai mari unități spitalicești din județ un magazin universal. În schimbul terenului, firma respectivă este dispusă să ridice un bloc de garsoniere pentru spital și să plătească unității sanitare o sumă echivalentă cu 0,1% din cifra de afaceri realizată anual în Suceava, dar nu mai puțin de 20.000 de euro.
Consiliul Județean Suceava a acordat un vot de principiu pentru începerea discuțiilor dintre conducerea Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și reprezentanții firmei germane, însă poziția conducerii spitalului este că pe terenurile unității sanitare nu poate fi ridicată o asemenea construcție.






