Lacăt pe ușă

Magazinul General din Rădăuți a fost închis de pompieri



Magazinul General a fost închis de pompieri
Magazinul General a fost închis de pompieri

Stupoare ieri la Rădăuți după ce Magazinul General aflat în proprietatea fraților Arcadie și Iacov Plămadă a fost închis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Totuși, se pare că nu toate spațiile din acest magazin aflat chiar în buricul târgului au fost închise, ci doar o parte dintre ele. Spre exemplu, activitatea băncilor nu a fost întreruptă, ceea ce a stârnit furia și nemulțumirea celorlalți chiriași.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a explicat că unitatea nu avea aviz și autorizație de securitate la incendiu, motiv pentru care s-au aplicat sancțiuni multiple, ultima dată anul trecut, în valoare de 12.500 de lei.
„La controlul de astăzi (n.r. – ieri ) s-a constatat lipsa instalației de avertizare și stingere în caz de incendiu, dar și alte abateri mai mărunte, motiv pentru care s-a dispus sistarea activității și aplicarea a două amenzi în cuantum de câte 100.000 de lei fiecare. Dacă plătesc amenzile în 48 de ore pot achita jumătate din minimul de 30.000 de lei, adică 15.000 de lei”, a precizat plutonierul adjutant Alin Găleată.
Trebuie spus că au fost aplicate două amenzi deoarece în incinta Magazinului General Rădăuți funcționau două societăți comerciale, respectiv SC Răcoritoare SRL și SC Obcina SA, aparținând fraților Plămadă.
Contactat telefonic, Arcadie Plămadă este de părere că totul s-a făcut unidirecțional, cu premeditare.
„Am depus proiectele pe care ni le-au cerut pentru a intra în legalitate, proiecte de care nu vor să țină cont. Au închis selectiv spațiile, iar o parte au rămas deschise, astfel încât nimeni nu mai înțelege absolut nimic. Pentru că sunt două societăți ne-au spus că trebuie zid între ele, dar apoi au revenit și ne-au comunicat că nu mai e nevoie de așa ceva. Eu cred că nici ei nu știu ce vor. Au pus sigilii fără număr, practic o simplă sârmă. Din punctul meu de vedere este o bătaie de joc totală”, a declarat Arcadie Plămadă.
Magazinul General Rădăuți, al doilea mare centru comercial din județ închis de ISU
Magazinul General Rădăuți este al doilea spațiu ca importanță din județul Suceava care a fost închis de reprezentanții ISU Suceava după evenimentele din clubul bucureștean Colectiv, incendiu în urma căruia 63 de persoane și-au pierdut viața.
Pe 9 noiembrie 2015, conducerea ISU Suceava a decis să închidă Bazarul pentru că nu avea toate avizele necesare de funcționare pentru cazuri de incendii.
Cel mai mare complex comercial din Moldova a fost redeschis după aproape o lună, pe data de 3 decembrie, după îndelungate eforturi de îndeplinire a tuturor condițiilor impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru a se conforma normelor de siguranță la incendii.
Autorizarea funcționării Bazarului a devenit posibilă doar după ce a fost finalizat gardul de separare a Bazarului privat, dar și după ce mai multe chioșcuri au fost mutate pentru a lăsa loc liber de trecere pentru mașinile de pompieri.
Închiderea Bazarului Suceava s-a lăsat cu proteste, inclusiv cu blocarea temporară și parțială a sensului giratoriu din zonă. Proteste au fost și zilele următoare, când comercianții din Bazar au luat cu asalt Prefectura și Primăria în tentativa de a convinge autoritățile să permită reluarea activității în acest centru comercial.


Magazinul General a fost închis de pompieri
Magazinul General a fost închis de pompieri
Magazinul General din Rădăuți a fost închis de pompieri
Magazinul General din Rădăuți a fost închis de pompieri
Magazinul General a fost închis de pompieri
Magazinul General a fost închis de pompieri


Recomandări