Furt

Magazin și bar golite de bani, țigări și sumele adunate în trei aparate de joc



Un magazin și un bar din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, a fost spartede un individ care a furat aproape 1.500 de lei, în jur de 150 de pachete de țigări, dar și sume care se aflau în trei aparate de joc (păcănele), practic tot ce era mai de valoare în interior.
Furtul a fost sesizat poliției în noaptea de joi spre vineri, la 2.15, după ce administratorul, Constantin T., în vârstă de 46 de ani, a primit un telefon de la un localnic care a observat un individ ieșind în grabă din clădirea în care se află barulși magazinul.
La fața locului s-a constatat că ambele uși, de la magazin și bar, au fost forțate. Din magazin s-au furat 1.120 de lei, 46 de pachete țigări și 10 cartele reîncărcabile în valoare nominală de 5 euro, în timp ce din bar au fost sustrase o sută de pachete de țigări și suma de 300 de lei. Cât despre banii furați din aparatele de joc, prejudiciul urma să fie stabilit de firma care le deține.
Foarte probabil hoțul a avut informația că magazinul și barul nu aveau alarma și sistemul video active.
„Atât magazinul, cât și barul au fost recent renovate, ocazie cu care au fost deteriorate mai multe cabluri ale sistemului de alarmă și video. Sistemele erau demontate în vederea reparării, astfel încât în momentul săvârșirii faptei nu erau funcționale”, se precizează într-un comunicat al Poliției.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt calificat, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuți.



Recomandări

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest
Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest