Supermarketul Fidelio din municipiul Rădăuți a fost două zile la rând ținta unor localnici care au încercat să fure de pe rafturi produse alimentare. Mai întâi vineri seară, în jurul orei 21.00, una dintre angajatele magazinului a observat un bărbat care lua produse de pe raft și le ascundea sub haină. Imediat au fost sesizați agenții de pază ai magazinului, dar și o patrulă a Jandarmeriei.
Bărbatul, Mircea Florin T., în vârstă de 45 de ani, localnic, a fost oprit de oamenii legii la ieșirea din magazin. Asupra sa a fost găsită o pungă de ficat, salam și ciocolată.
Sâmbătă dimineață, după același scenariu, a fost prins și Marcel A., în vârstă de 55 de ani, acesta încercând să iasă din magazin cu produse alimentare ascunse în mâneca hainei.
„Jandarmii au întocmit pentru fiecare din cei doi făptuitori actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar dosarele urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.