Magazin din George Enescu cu sistem de alarmă neactivat, golit de băutură și țigări



Magazin din George Enescu cu sistem de alarmă neactivat, golit de băutură și țigări
Magazin din George Enescu cu sistem de alarmă neactivat, golit de băutură și țigări

Un magazin mixt de pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava a fost spart în noaptea de vineri spre sâmbătă, hoții golind societatea de țigări și băuturi alcoolice. Modul de operare a fost cât se poate de simplu. Hoții au spart geamul de la ușa de intrare în magazin și au acționat nestingheriți în condițiile în care sistemul de alarmă nu funcționa.
Conform anchetei judiciariștilor de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava, „magazinul este prevăzut cu sistem de alarmă, care însă nu a fost activat în seara precedentă, după terminarea programului”. Reprezentanții magazinului, aflat în imediata apropiere a unui gang, au estimat că furtul s-a produs undeva în intervalul orar 21.00-5.30.
Prejudiciul a fost calculat la 5.480 de lei.
Polițiști au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, autorii fiind deocamdată necunoscuți.