Lovitură nereușită dată în miez de noapte, într-o zonă luminată a bulevardului George Enescu din municipiul Suceava. Trei bărbați au spart geamul ușii de la un magazin alimentar din zona „Mobilă”, iar unul dintre ei a pătruns în interior. Nu a apucat să facă mare lucru, pentru că se pare că un trecător le-a stricat planul. Cei trei s-au speriat și au dispărut, înainte de a reuși să fure ceva din micul magazin alimentar. A fost anunțat proprietarul magazinului, care a luat legătura cu poliția.
„Au spart astă noapte geamul la magazin, un băiat a intrat înăuntru, dar nu a apucat să fure nimic. Probabil că a venit cineva și ceilalți l-au anunțat că e cineva prin zonă”, ne-a povestit Nicolae Cucoradă, proprietarul magazinului.
Polițiștii criminaliști au luat probe de amprente de la locul spargerii, în încercarea de a găsi indicii care să-i conducă pe urmele suspecților. Ușa magazinului avea instalată o alarmă, însă aceasta nu a pornit din cauză că ușa nu a fost deschisă, fiind spart doar geamul acesteia. De mirare pentru toți a fost tupeul celor trei hoți, care au acționat într-o zonă bine iluminată a bulevardului, făcând și zgomot în momentul în care au spart geamul de termopan al ușii. Una dintre vânzătoarele magazinului ne-a povestit că nu e de mirare ceea ce s-a întâmplat, prin zonă circulând destul de mulți oameni dubioși.
„Când am venit era spart geamul jos, acolo, și multă sticlă pe jos. Înăuntru nu e umblat, banii nu rămân aici peste noapte, deci nu avea ce să ia și nu pare umblat pe rafturi. Probabil că nu au avut timp pentru că era cineva pe afară, trecea pe stradă. Și nu e un loc întunecos, e luminos aici locul. Dar la câți ciudați umblă prin zonă pe aici, e jale. Să vedeți numai duminica câți ciudați sunt aici, ziua mare ți-e frică să deschizi gura.” Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat și fac cercetări pentru identificarea autorilor.