Sub acest titlu scriam, în primăvara anului 1996, după doar o zi de documentare la Siret, câteva episoade despre ticăloșiile care se petreceau, se mai petrec și se vor petrece de-a pururi în statul în stat al mafiei de la frontieră. Odată cu apariția primelor articole, colonelul Mircea Bosânceanu, cu care mă „sfădisem” rău prin presă, până atunci, m-a rugat, telefonic, să-i fac o vizită la sediul IJP Suceava. Fără o vorbă, m-a introdus într-un birou, în care lucrau doi bărbați nu prea arătoși (ca și mine, de altfel), ofițerii Tauciuc și Halaicu, apoi mi-a zis: „Ei lucrează la problema pe care dumneata ți-ai aprins-o paie în cap. Pe ei îi am protejați printr-un protocol cu Securitatea ucraineană, dar pe dumneata cine o să te apere de un posibil ucigaș plătit?”. Am râs, arătând cu ochii spre cer, doar ca să n-o fac pe grozavul, recunoscând că niciodată nu mi-a fost teamă de moarte, ci doar de felul în care trăiesc. Din fericire, ucigași plătiți nu au fost asmuțiți pe urmele mele, dar, pe neașteptate, deși nu vehiculasem nici un nume, m-am trezit cu o puzderie de procese de calomnie și insultă, toate garnisite bățos cu cabinete de avocatură renumite, mulți, mult prea mulți polițiști și vameși recunoscându-se în personajele mele nenumite. Încă era la putere Guvernul Văcăroiu.
Intrasem la griji, chiar dacă, la prima instanță, aveam un judecător corect, în ciuda faptului că mă antipatiza, domnișoara Ilaș, cu care mai aveam o șansă, dar la recurs, eram sigur că banii mafiei de la frontieră mă vor îmbrânci în ocnă pentru Dumnezeu știe câți ani. O cam băgasem pe mânecă, dar, pe neașteptate, IJP Suceava începuse să aresteze polițiști de frontieră, vameși, ba chiar și ofițeri din rândul Inspectoratului, cu consecința că, atunci când m-am prezentat la al doilea termen al procesului, nu am mai avut cu cine mă judeca: „părțile vătămate” sufocau arestul Poliției, iar trufașii avocați și-au văzut de ale lor, de parcă nici usturoi nu mâncaseră, și nici gura nu le mirosea.
Foarte curând, după aceea, colonelul Mircea Bosânceanu, comandat adjunct al IJP Suceava, a fost tras pe linie moartă (comandantul IPJ, colonelul Sava, a fost destituit de prefectul PDSR, Ioan Băncescu), iar mafioții fruntariilor au scăpat, în marea lor majoritate, unul câte unul. S-ar putea ca vreo doi-trei să fi rămas, vreme de maximum doi ani, prin pușcării, apoi totul a fost șters cu buretele. În fond, și PDSR și, din toamna anului 1966, PNL (Nini Săpunaru devenise arendașul vămilor), și PNȚ-CD, și PD aveau nevoie de bani, buni și pentru viitoarele bătălii electorale, dar și pentru ridicarea nivelului de trai al unora dintre membrii marcanți ai respectivelor partide. Vameșii și polițiștii de frontieră nu se îmbogățiseră, în realitate, cine știe ce, nici nu se comparau casele și mașinile lor cu uriașele averi ale politicienilor de frunte din toate partidele, care, ca și acum, aveau lefuri rezonabile, dar averi copleșitoare.
Cu colonelul Mircea Bosânceanu, marginalizat ca șef neînsemnat al posturilor comunale de poliție, am rămas prieten pentru întreaga viață, așa că știu că și domnia sa a regretat tentativa spectaculoasă de combatere a corupției de la frontieră și din conducerea statului român, așa cum mi-a părut și mie rău că am putut fi atât de fraier, încât să cred că, în țara asta, chiar își dorește cineva, dintre cei care se substituie țării, ordine, legalitate și onestitate.
Taman la fel se întâmplă și acum, iar față de arestați și, mai ales, față de familiile lor, eu am, ca și Sorin Avram, ziarist de primă mână și cu o verticalitate impresionantă, pe care îl înjură și insultă, din bârlogul anonimatului, toți nemernicii, o profundă compasiune.În fond, vina lor este doar cea a „țapului ispășitor”, în condițiile în care realele vinovății personale sunt și condiționate, și impuse de către cei care se substituie statului, politicienii din toate partidele. Altminteri, am avea o legislație eficientă de prevenire a contrabandei, incluzând și alinieri de prețuri dinspre și cu țările megieșe, dar și salarii rezonabile pentru slujbașii statului, astfel ca nici unul dintre ei să nu mai fie ademenit de veniturile periculoase, cu care-i momesc mituitorii.
Veți vedea, în curând, cum se vor mușamaliza toate, fiind date uitării, deși potăile politice care se pregătesc să înșface ciolanul împăstrămit al puterii vor mai lătra, o vreme, la lună. Deci, retractând ce am scris în primăvara lui 1996, vreau să precizez că există o mafie la frontiere, dar nu atât la frontierele țării, cât la granița dintre cei aleși și cei care îi tot votează ca proștii.
