Maestrul Viorel Munteanu, profesor universitar dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și președinte onorific al juriului la Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Lira de Aur”, a primit ieri diploma de Cetățean de Onoare al orașului Suceava. Distincția i-a fost înmânată maestrului ieri, în cadrul deschiderii festive a Concursului „Lira de Aur”, de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. „Am o misiune deosebită, aceea de a acorda diploma de Cetățean de Onoare unui bucovinean. Consiliul Local al municipiului Suceava conferă acest titlu profesorului Viorel Munteanu pentru întreaga sa contribuție la Concursul «Lira de Aur»”, a declarat primarul Ion Lungu.
Maestrul Viorel Munteanu a spus că „momentul este unul emoționant, frumos și greu de vorbit. Întotdeauna când am revenit la «Lira de Aur» am spus că mă întorc acasă. La Suceava sunt încă mulți dintre profesorii care m-au format”.
Maestrul compozitor Viorel Munteanu s-a născut în localitatea suceveană Reuseni. De-a lungul timpului, acesta a fost redactor muzical la Studioul de Radio Iași, șef al Departamentului muzical de la Studioul teritorial de radio și Televiziune Iași, asistent universitar, lector, profesor universitar, decan și acum rector al Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Anul trecut, compozitorul Viorel Munteanu a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.