„Maestrul terapiilor de suflet”

Momentul lansării volumului „Elogii mâinilor”, carte care împlinește cel de-al „zecelea exercițiu scriitoricesc” al dr. Ioan Iețcu, a reunit de ziua Sf. Valentin (Ziua Îndrăgostiților sau „ziua globalizării încălzirii inimilor”, cum a numit-o graficianul Mihai Pânzaru -PIM), în Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, o mulțime de iubitori de carte. Iubitori de carte și totodată prețuitori ai autorului, pentru că, atât colegii de breaslă medicală, scriitoricească, universitarii și studenții, pacienții, dar și vecinii și prietenii care-au ținut să fie părtași la bucuria acestuia, i-au adus, prin actul de prezență, dar și prin cuvintele rostite, binemeritate elogii omului Ioan Iețcu, „o personalitate complexă, un intelectual erudit, un om cu o fire receptivă și sensibilă, un medic specialist desăvârșit, dar și un neobosit călător pe meridianele Terrei”, cum l-a caracterizat prof. univ. dr. Mihai Iacobescu. Așa că, de la „declarația de dragoste în public” pe care i-a făcut-o Mihai Pânzaru-PIM, care a mărturisit că se simte „tânăr sexigenar” și pentru că a beneficiat de ședințele de terapie recuperatorie efectuate de „medicul și omul Ioan Iețcu”, care l-a „înconjurat cu o grijă sâcâitoare de prieten” (cu sublinierea că „un medic, dacă nu este OM, este un profesionist ratat”), la omagiul unei profesoare din Pârteștiul natal, care, printr-un tânăr mesager, o fetiță îmbrăcată în costum popular bucovinean, i-a transmis (ca unuia care face parte din „generația de aur a școlii pârteștene”) „premiul întâi cu coroniță”, și de la aprecierile prof. Alexandru Toma („cine nu va citi această carte, nici nu știe ce pierde”), la cele ale prietenului Mihai Iacobescu („este o carte năstrușnică, atât prin ineditul temei, cât și prin construcția ei arhitecturală”) sau Ion Drăgușanul („chiar dacă ar fi scris despre firul de iarbă, dr. Ioan Iețcu ar fi probat aceeași erudiție contemplativă”) și până la gestul neașteptat al artistei plastice Camelia Rusu-Sadovei, care i-a oferit un trandafir sângeriu, manifestarea s-a circumscris unei respectuoase elogieri. O elogiere adusă unui „maestru al terapiilor de suflet” (Mihai Pînzaru-PIM), unui om „marcat de frumusețea vieții”, cu „o structură spirituală în care stăruie foarte multă înțelepciune” (Ion Drăgușanul), care, așa cum a spus cu emoție la final, și-a văzut acum, ”înainte de a ieși din garanție”, „rodul unei fascinații” care l-a mistuit vreme de aproape patru decenii. O manifestare în care s-a făcut plecăciune în fața unui om, a unui medic, a unui prieten și scriitor al cetății capabil de gesturi identice față de cei pe care-i slujește prin profesie și pentru care nutrește simțăminte de prețuire.