Maestrul Ion Grigore, patriarhul cu ochi albaștri, pictorul despre care criticul de artă Valentin Ciucă scria, în medalionul pe care i l-a dedicat în monumentala lucrare „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, că era „dăruit cu har de creator, ca zugravii anonimi ai medievalității ștefaniene”, a fost condus sâmbătă, la Suceava, pe ultimul drum, pentru a-și găsi apoi loc de veșnică odihnă în cimitirul din localitatea natală Corni.
„A ars pentru ca să-i lumineze pe cei din jurul său”
Membrii familiei, prietenii, colegii de breaslă artistică, toți cei care, așa cum a remarcat părintele protopop Vasile Irimia la slujba creștină de despărțire de la Biserica „Învierea Domnului”, l-au prețuit pe cel care „a ars pentru ca să-i lumineze pe cei din jurul său” i-au adus un ultim omagiu în sfântul lăcaș, pe care artistul l-a împodobit cu pictura murală interioară, cu icoanele catapetesmei și cu mozaicul exterior între anii 1982-1988.
Artistului plastic Ion Grigore (cel care, la vernisajele expozițiilor personale, le adresa mulțumiri tuturor celor care răspundeau invitației „pentru osteneala de a fi acceptat ospeția în ograda inimii” sale) i s-a adus mai întâi un omagiu la căpătâi în sala polivalentă care-i poartă numele, din incinta așezământului socio-cultural din apropiere (așezământ pe care l-a înzestrat cu câteva din lucrările sale), după care corpul neînsuflețit a fost introdus în biserică pentru oficierea slujbei de despărțire.
Pictura a fost „suflet din sufletul lui”
Au sosit la căpătâiul maestrului Ion Grigore oameni care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au admirat, mulți dintre ei cu recunoștință pentru c-au fost studenții săi sau au fost remarcați și recomandați de el în lumea artistică.
Maestrul Ion Grigore a lăsat în urma sa un gol de necompensat, atât în familie, cât și în breasla artiștilor plastici din arealul cultural național, dar mai ales din spațiul bucovinean, în care și-a conturat efigia ca personalitate distinctă.
Și dacă, așa cum a spus părintele protopop Vasile Irimia (care a mărturisit că s-a bucurat de prietenia maestrului Ion Grigore) pictura lui, cu precădere cea pe care a așternut-o pe zidurile bisericilor, a fost „suflet din sufletul lui”, atunci, cu siguranță, tot ceea ce a înfăptuit va dăinui întru slava numelui său.
Amprenta sa picturală, despre care cu emoția momentului a vorbit părintele Gheorghe Brădățan, va rămâne în iconografia bizantină și neobizantină.
După ceremonia religioasă de la Suceava, corpul neînsuflețit al maestrului Ion Grigore a fost transportat și înhumat în cimitirul din Corni, satul său de baștină.
