Porsche va prezenta la 8 septembrie noul 911 Turbo cabriolet. Tradiția de 20 de ani a acoperișului clasic textil din cadrul gamei 911 este continuată cu acest model decapotabil. În primul rând, modelul deschis cu 2+2 locuri oferă performanțe dinamice la nivelul unei mașini sport de înaltă performanță în timp ce păstrează plăcerea conducerii unui cabrio. În al doilea rând, în comparație cu concurența, 911 Turbo Cabriolet este economic în ceea ce privește consumul de combustibil, datorită designului deliberat, aerodinamicii ieșite din comun și tehnologiei avansate a motorului. Ca și 911 Turbo Coupe, Cabrioletul va fi propulsat de motorul boxer cu 6 cilindri biturbo de 3,6 litri ce dispune de turbină cu geometrie variabilă (VTG). Grupul motopropulsor generează deja o putere maximă de 480 CP (353 kw) și un cuplu motor maxim de 620 Nm la 1.950 rpm. Versiunea cu transmisie manuală poate accelera de la 0 la 100 km/h în exact 4 secunde. Cu cutia Tiptronic S, timpul poate fi redus până la 3,8 secunde. Ambele versiuni pot atinge o viteza maximă de 310 km/h. Consumul de combustibil pentru 911 Turbo cabriolet este de 12,9 l/100 km – o valoare exemplară într-un mediu foarte competitiv. În ciuda ranforsărilor specifice unui cabriolet, acoperișului complet automat și protecției la răsturnare din spatele scaunelor spate, versiunea deschisa a lui 911 Turbo cântărește cu doar 70 kg mai mult decât coupe-ul. La cerere, frânele ceramice (PCCB) verificate în curse și cu o greutate redusă sunt disponibile opțional la 911 Turbo cabrio. De asemenea, în echiparea standard a lui 911 Turbo Cabrio sunt incluse printre altele farurile
Bi-Xenon, jantele forjate de 19 inch în două culori, sistemul de aer condiționat, deflectorul de vânt, Porsche Communication Management – cu modul pentru sistemul de navigație și monitor color de 5,8 inch și sistemul Surround Bose Surround. În România prețul de început este de 129.963 Euro fără TVA. Până în prezent există deja două comenzi ferme, care se alătură la cele 4 exemplare 911 Turbo Coupe comandate în acest an în România.
