MAE a anunțat duminică că este preocupat de situația celor aproximatriv 100 de români care au rămas în Libia și că face eforturi pentru a menține contactul cu aceștia, adăugând că personalul diplomatic de la Tripoli este sănătos și cu un moral bun, nepunându-se problema evacuării ambasadei.
„MAE face eforturi pentru a menține contactul cu cetățenii români care au mai rămas în Libia, după operațiunea de repatriere în masă, mai ales prin Ambasada României de la Tripoli”, se arată în comunicat.
Ministerul precizează că, deocamdată, nu este avută în vedere evacuarea ambasadei, „starea de sănătate și moralul echipei” fiind bune.
MAE mai spune că aproximativ 100 de cetățeni români, majoritatea provenind din familii mixte, precum și de pe unele platforme petroliere din apele teritoriale, au decis să rămână în Libia pe propria răspundere.
Ministerul se declară „preocupat” de starea acestora și prin intermediul Ambasadei României acordă sprijinul necesar pe linie de asistență consulară și informații despre situația din zonă.
„Însărcinatul cu afaceri a.i. este în legătură permanentă cu ambasadele celor șase țări membre ale UE, care mai au personal diplomatic la Tripoli, pentru coordonare și informare reciprocă. Aceeași activitate de asistență și de sprijin este realizată și de la nivelul Direcției Consulare care este în legătură cu familii ale cetățenilor români care sunt încă în Libia”, precizează MAE.
Ministerul spune că acționează integrat, atât la fața locului, prin intermediul propriei misiuni diplomatice, cât și prin utilizarea tuturor mecanismelor de cooperare consulară.
Următoarea etapă a raidurilor coaliției împotriva forțelor lui Muammar Kadhafi va consta în atacarea liniilor de alimentare pentru limitarea capacităților de luptă ale acestora, a declarat duminică șeful Statului Major interarme al SUA, amiralul Michael Mullen, relatează AFP.
El a precizat pentru CNN că nu este însă vorba despre îndepărtarea de la putere a lui Kadhafi.
Prima fază a atacurilor aeriene desfășurate împotriva Libiei este „un succes” și a permis instaurarea unei zone de interdicție aeriană, a declarat duminică amiralul Michael Mullen pentru postul de televiziune ABC.
Atacurile aeriene desfășurate sâmbătă cu ajutorul avioanelor franceze și britanice dar și salva de peste 110 rachete de croazieră „au fost un succes până în prezent”, a adăugat el.