MAE salută declarația delegației Adunării Parlamentare a OSCE despre alegeri



Ministerul Afacerilor Externe al României salută declarația delegației Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) cu privire la desfășurarea alegerilor parlamentare din România de la 9 decembrie 2012.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că și Biroul pentru Drepturile Omului și Instituții Democratice al OSCE (ODIHR/OSCE) a participat la observarea alegerilor din 9 decembrie 2012 cu o Misiune Electorală de Experți, al cărei Raport va fi publicat la aproximativ două luni, ulterior datei alegerilor.
Misiunea de observare a fost compusă din 17 parlamentari, membri ai AP a OSCE.
„Aceste concluzii vin în concordanță cu declarația ministrului afacerilor externe, Titus Corlățean, care a precizat că «așteptarea cetățenilor României și așteptarea partenerilor internaționali ai României este legată de necesitatea ca toți actorii politici din România să respecte voința cetățenilor români». Metodologia ODIHR este considerată standardul cel mai înalt în materie de evaluare a desfășurării alegerilor și constituie un etalon în materie de monitorizare electorală preluat de mai multe organizații internaționale, inclusiv Uniunea Europeană. Metodologia ODIHR constă în monitorizare pe termen lung și scurt și este elaborată independent de către această instituție autonomă”, precizează MAE.
Delegația de observatori ai Adunării Parlamentare a OSCE consideră că procesul electoral la scrutinul parlamentar de duminică a decurs pozitiv, încadrându-se în principiile OSCE și fiind luate măsurile necesare pentru a fi asigurate „alegeri libere și corecte”.
„Am evaluat că alegerile parlamentare au fost în conformitate cu principiile OSCE. Votul observat de echipa OSCE a fost apreciat ca fiind pozitiv. Observatorii noștri nu au primit un număr semnificativ de rapoarte cu privire la nereguli, deși au fost acuzații de natură generală”, a declarat Wolfgang Grossruck, vicepreședintele al Adunării Parlamentare a OSCE, într-o conferință de presă.
Cei 17 observatori OSCE au vizitat duminică circa 120 de secții de votare din București și județe cum ar fi Constanța și Teleorman, iar vremea nu a afectat negativ procedura de votare „care a decurs fără incidente sau neregularități”, iar „cetățenii și-au exprimat votul într-o manieră calmă și în ordine”.