MAE precizează, într-un comunicat remis, miercuri, MEDIAFAX, că poziția României în problema gazelor naturale – care este cea a UE – a fost comunicată în contactele diplomatice pe care reprezentanții Ministerului le-au avut, inclusiv cu diplomați ai ambasadelor Federației Ruse și ai Ucrainei. MAE urmărește cu preocupare evoluțiile în disputa ruso-ucraineană în problema gazelor naturale și implicațiile acesteia atât pentru România, cât și pentru statele membre UE și pentru Europa în general, informează un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
MAE consideră că termenele și condițiile din înțelegerile comerciale trebuie respectate de părți și speră că raporturile contractuale între importatorul român și furnizorul rus de gaze se vor derula conform obligațiilor asumate, se arată în comunicat.
MAE susține că a întreprins toate demersurile diplomatice necesare pentru a contribui la identificarea soluțiilor care să permită rezolvarea disputei comerciale, atât la nivelul contactelor bilaterale, cât și la nivel mecanismelor europene.
România se raliază poziției Președinției Uniunii Europene prin care se solicită reluarea la capacitate normală a livrărilor de gaze naturale destinate UE, precum și a negocierilor dintre cele două părți, în scopul unei reglementări definitive a disputei comerciale bilaterale pentru a evita escaladarea dificultăților deja existente. În calitate de stat membru UE, România participă la mecanismele specifice de consultare și decizie ale Uniunii în acest domeniu.
MAE urmărește în continuare cu atenție implicațiile evoluției acestei crize atât din perspectiva incidențelor directe pentru România, pentru populație și consumatorii industriali, cât și a efectelor în plan european, în vederea adoptării măsurilor necesare, se mai arată în comunicat.
Documentul precizează de asemenea că reprezentanții MAE au comunicat această poziție în contactele diplomatice pe care le-au avut, inclusiv cu diplomați ai ambasadelor Federației Ruse și ai Ucrainei la București.
Premierul Emil Boc și ambasadorul Cehiei la București, Petr Dokladal, au discutat, miercuri, la Guvern, despre măsurile pe care președinția cehă a Uniunii Europene le are în vedere pentru gestionarea crizei de aprovizionare cu gaze a statelor UE, informează Executivul printr-un comunicat.
Premierul l-a informat pe ambasador asupra situației interne și măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea efectelor crizei gazelor asupra populației și a afirmat că Executivul de la București menține permanent legătura cu Andris Piebalgs, comisarul european pentru Energie, conform sursei citate.