Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, miercuri dimineață, că până la acest moment nu au fost identificați români care s-ar fi aflat la bordul avionului companiei Germanwings în care erau 150 de persoane și care s-a prăbușit cu o zi în urmă în Franța, MAE menționând că verificările continuă, informează Mediafax.Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, începând de marți, au fost făcute verificări în evidențele naționale, care au vizat identificarea unor posibili cetățeni români la bordul aeronavei Germanwings care s-a prăbușit în Franța.”Lista de pasageri pusă la dispoziția MAE conține exclusiv numele și prenumele pasagerilor, fără a fi menționate alte detalii, precum cetățenia, data nașterii, tipul și numărul documentului de călătorie. În acest context, au fost inițiate și sunt în curs de derulare verificări extinse și complexe în ceea ce privește stabilirea cu certitudine a identității și cetățeniei fiecărei persoane aflate la bord. Până la acest moment, nu s-au identificat cetățeni români la bordul aeronavei prăbușite”, precizează reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.





