Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu și Sladjana Prica, adjunctul șefului diplomației de la Belgrad, au identificat la Haga, în prezența Înaltului Comisar OSCE pentru Minorități, „o serie de pași practici” de urmat de partea sârbă pentru rezolvarea problemelor minorității române din Timoc.
Potrivit unui comunicat MAE transmis MEDIAFAX, Aurescu a subliniat, în runda de discuții desfășurată luni și marți, la Haga, cu participarea comisarului OSCE Knut Vollebaek, „necesitatea unor progrese vizibile în ce privește asigurarea de către partea sârbă a creării de clase cu predare în limba română, a accesului la mass-media în limba română și a exercitării libertății religioase în limba română pentru românii din Valea Timocului”.
„În discuțiile cu delegația sârbă, cu participarea activă a Înaltului Comisar OSCE, au fost identificate o serie de pași practici care ar putea fi parcurși de partea sârbă pentru îmbunătățirea accesului minorității române din Timoc la educație, mass media și serviciul religios în limba maternă”, precizează comunicatul MAE.
Oficialul MAE a reiterat și disponibilitatea părții române de implicare „în rezolvarea unor solicitări concrete ale românilor din Serbia, respectiv pentru sprijinirea procesului de predare în limba română, furnizarea manualelor în limba română, crearea unor programe de formare continuă pentru profesorii și jurnaliștii români, precum și susținerea tehnică de către partea română a retransmisiei programelor radio-tv din România în Valea Timocului”.
De asemenea, Aurescu insistat pentru organizarea periodică a unor întâlniri în același format, în vederea asigurării aplicării concrete și depline a Protocolului din 1 martie 2012 și a exprimat mulțumirile sale pentru implicarea lui Knut Vollebaek în acest proces.
Oficialul român a reiterat convingerea că „noul statut al Serbiei în relația cu UE, de țară candidată, va fi un stimulent al procesului intern de reforme, pentru îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare, inclusiv în ce privește situația minorității române de pe întreg teritoriul Serbiei, ca parte integrantă importantă a criteriilor politice de la Copenhaga”.
Secretarul de stat în MAE a subliniat și interesul României pentru implementarea tuturor prevederilor Protocolului semnat la 1 martie 2012 la Bruxelles, „document asumat de ambele state și care are prevederi concrete și cuantificabile vizând îmbunătățirea situației persoanelor aparținând minorității române de pe întreg teritoriul Serbiei, indiferent de denumire, cu respectarea principiului, acceptat de ambele state, al neintervenției autorităților în procesul de auto-identificare liberă a minorităților”, mai evidențiază comunicatul MAE.
Săptămâna trecută, premierul sârb Ivica Dacic declara, după o întâlnire cu omologul său român, că problemele dintre România și Serbia trebuie abordate pragmatic, deoarece multe întâlniri bilaterale anterioare au fost prietenești, dar au avut ca finalitate obiecțiile ridicate de România atunci când s-a discutat despre statutul de candidat al Serbiei la UE.
„Datoria noastră, ca premieri, este să înlăturăm toate problemele care ar putea să afecteze relațiile bune dintre cele două țări. Consider că ar trebui să adoptăm pragmatic toate problemele care există între cele două țări. Am participat personal la multe întâlniri dintre România și Serbia, care au fost prietenești și care în final au rezultat cu obiecțiunile pe care România le-a ridicat atunci când a fost vorba despre acordarea statutului de candidat Serbiei. Ca atare, consider că toate problemele care există trebuie abordate deschis, trebuie soluționate pentru ca în relațiile dintre noi să nu existe nimic ce ar putea afecta aceste relații”, spunea premierul sârb.
Premierul Ponta preciza, la rândul său, că a asigurat Guvernul Serbiei de sprijinul total pe care România îl acordă procesului de negociere și de integrare în Uniunea Europeană.
La 1 martie 2012, la Bruxelles, a fost semnat, de către Reprezentanții Permanenți ai României și Serbiei la UE, Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale între România și Republica Serbia privind minoritățile naționale, care a avut loc la 20 mai 2011.
Documentul a fost semnat în marja Consiliului European care a decis acordarea pentru R. Serbia a statutului de candidat la integrarea în UE.
Cu acest prilej țara noastră a prezentat o Declarație prin care a subliniat necesitatea obținerii unor rezultate concrete și rapide privind statutul minorităților din cele două țări, cât și implicarea Comisiei și a Înaltului Reprezentant al OSCE pentru minoritățile naționale, în monitorizarea eforturilor Serbiei pentru respectarea principiilor protecției minorităților în conformitate cu standardele Uniunii Europene.