MAE condamnă atentatul de la Tel Aviv și menționează că nu sunt români printre victime



MAE condamnă atentatul terorist de la Tel Aviv și precizează că, din informațiile de până la această oră, nu există cetățeni români printre victime, a anunțat, miercuri, secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc.
„MAE condamnă atentatul terorist care a avut loc în urmă cu aproximativ o oră la Tel Aviv și își exprimă regretul pentru victime. Din informațiile până la această oră, nu au existat cetățeni români printre victime”, a declarat Robert Cazaciuc, într-o conferință de presă.
Cel puțin zece persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-o explozie, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anunțat serviciile israeliene de ambulanță, Guvernul apreciind că este vorba despre un atac „terorist”.
„Aparent a avut loc o explozie într-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstanțele nu sunt încă clare”, a declarat pentru AFP Louba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliției.
„O bombă a explodat într-un autobuz în centrul orașului Tel Aviv. Este un atac terorist”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.
Explozia s-a produs în apropierea Ministerului israelian al Apărării, cu sediul la Tel Aviv.
La Gaza, scene de bucurie au izbucnit după anunțarea exploziei, potrivit unor jurnaliști.
Acest atac are loc în timp ce secretarul de Stat american Hillary Clinton și secretarul general al ONU Ban Ki-moon continuă să poarte consultări în Israel și la Ramallah (Cisiordania), într-o încercare de a stopa ostilitățile dintre Israel și Hamas în Fâșia Gaza, care continuă de o săptămână.