MAE: Autoritățile române vor soluționa „cu celeritate” problemele sesizate de CE pe energie și gaze



Autoritățile române vor depune toate diligențele pentru soluționarea „cu celeritate” a problemelor privind piețele interne ale energiei electrice și gazelor naturale pentru care CE a sesizat, joi, Curtea de Justiție a UE, informează MAE.
Comisia Europeană (CE) a reclamat România la Curtea de Justiție a UE de la Luxemburg pentru transpunerea incompletă în legislația națională a două directive în domeniul energiei, privind protecția consumatorilor și îndatoririle autorităților de reglementare, cu propunerea unor penalizări de circa 60.000 euro pe zi.
„Autoritățile naționale competente în domeniul care face obiectul de reglementare al celor două directive vor depune toate diligențele pentru ca toate aspectele problematice privind transpunerea să fie soluționate cu celeritate și în strânsă colaborare cu Comisia”, informează un comunicat de presă transmis vineri MEDIAFAX de MAE, în care funcționează Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE.
Poziția statului român în aceste cauze va fi stabilită sub coordonarea Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în strânsă colaborare cu autoritățile naționale competente în aceste domenii, Ministerul Economiei și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
De asemenea, autoritățile române vor ține cont și de susținerile Comisiei Europene din cererea introductivă de instanță, cerere care va fi comunicată autorităților naționale de Grefa Curții de Justiție a Uniunii Europene, mai precizează comunicatul MAE.
CE a informat joi că a propus sancționarea României cu o penalizare zilnică de 30.228,48 euro de la data unei eventuale decizii a Curții în acest sens până la transpunerea directivelor în legislația națională, se spune într-un comunicat al Executivului european.
„Nivelul acestei penalități este stabilit ținând cont de durata și de gravitatea încălcării (…) Curtea va decide valoarea finală a penalităților zilnice”, se arată în comunicat.
Directivele în cauză ar fi trebuit implementate integral până la 3 martie 2011, fiind preluate numai parțial de România în legislația națională.
Dintre elementele care nu au fost transpuse, CE menționează drept priorități prevederi privind protecția consumatorilor și definirea clară a sarcinilor autorităților de reglementare în domeniul energiei.
„România a adoptat deja o parte substanțială din actele legislative necesare pentru implementarea directivelor privind energia electrică și gazele naturale, însă au rămas dispoziții care nu au fost încă transpuse în legislația națională. Mai concret, este vorba despre unele dispoziții care se referă la protecția consumatorilor și la anumite îndatoriri ale autorităților de reglementare în domeniul energiei”, notează CE.
Comisia a transmis României în luna septembrie a anului 2011 scrisori de punere în întârziere privind transpunerea celor două directive, care au fost urmate în februarie 2012 de avize motivate.
CE mai precizează că, în cursul anului trecut și începutul lui 2013, alte câteva state membre au fost trimise în fața Curții pentru transpunerea incompletă a directivelor privind piața internă a energiei.
Statele vizate sunt Bulgaria, Slovenia, Polonia, Estonia, Finlanda și Marea Britanie.