MAE a trimis în secțiile de votare din străinătate câte 452.300 de buletine pentru Cameră și Senat



Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secții de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaților și Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.
„Sunt 904.600 buletine de vot. 452.300 la Cameră și același număr pentru Senat. Am trimis și 199.290 de timbre autocolante pentru că în țările UE se poate vota și cu pașaportul și cu buletinul, carte de identitate”, a precizat, miercuri, secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc.
De asemenea, în cele 306 de secții de votare vor fi trimise 1.000 ștampile cu inscripția „Votat” și 306 de ștampile cu numărul de control aferent fiecărei secții de votare.
MAE a primit de la Guvern suma de 5 milioane de lei în vederea organizării alegerilor de duminică. „5 milioane de lei au fost alocați MAE pentru a organiza procesul electoral. Costurile începând de la cele de documente efective până la costurile legate de chirii acolo unde nu s-a putut organiza secție de votare în cadrul misiunilor diplomatice. Această sumă a fost de regulă folosită de MAE pentru organizarea alegerilor, ea nu a fost depășită și nici acum nu va fi depășită”, a afirmat oficialul MAE.
Cazanciuc a explicat că, deși se estimează că în străinătate ar avea domiciliu sau reședință circa 3 milioane de cetățeni români, MAE a decis acest număr de buletine de vot raportându-se la numărul de votanți maximum înregistrat în străinătate la alegerile prezidențiale din 2009, adică 147.000.
„Am luat ca reper și la referendum în vară, și acum, acest număr maxim de cetățeni înregistrat vreodată la un scrutin electoral, în condițiile în care la scrutinul pentru alegerea președintelui procesul electoral este mult mai ușor, în sensul că poți vota oriunde în lume, indiferent dacă ai sau nu reședință, cum se întâmplă la alegerile parlamentare, unde depinde foarte mult locul unde stai. (…) Am distribuit de patru ori mai multe buletine de vot decât au fost vreodată cetățeni români prezenți la secțiile de votare. Până acum, acest calcul s-a dovedit corect, niciodată nu am ajuns nici măcar la jumătatea buletinelor de vot distribuite”, a spus oficialul MAE.
Cu toate acestea, în capitalele țărilor cu comunități mai numeroase de români s-a trimis un număr mai mare de buletine de vot, care pot fi redistribuite dacă vor exista solicitări de la secții de vot unde la jumătatea zilei se va înregistra o prezență la urne peste așteptări.
Pentru a facilita informarea cetățenilor români despre procesul de votare, MAE și misiunile diplomatice din cele 95 de țări în care sunt organizate secții de votare au publicat pe paginile lor de Internet lista documentelor prin care se atestă rezidența sau domiciliul în statul respectiv și în baza cărora se poate vota.
Oficialul MAE a subliniat că românii cu reședința sau domiciliul într-o țară străină pot vota numai la secțiile de votare organizate în acel stat, nu și în altă țară, cu excepția situației când în țara lor de reședință nu există secție de votare.
„Cetățenii români având un drept legal de ședere într-o anumită țară pot să voteze în alt stat doar dacă statul în care locuiesc nu are organizată o secție de votare. Deci dacă locuiește într-un stat în care sunt secții de votare, trebuie să voteze acolo, pentru că acolo are reședința legală”, a specificat Cazanciuc.
MAE a realizat și o hartă electronică interactivă cu locațiile celor 306 de secții de votare, aceasta putând de asemenea fi accesată de pe site-ul MAE și paginile Internet ale misiunilor diplomatice.
Cele 306 secții de votare din străinătate funcționează în cadrul circumscripției electorale numărul 43, căreia îi sunt repartizate cele șase colegii ale diasporei – patru pentru Camera Deputaților și două pentru Senat.
La alegerile parlamentare din 2008 s-a înregistrat o prezență la urne de 20.500 de votanți, în cele 221 de secții de votare din străinătate organizate atunci de MAE.
Cea mai ridicată prezență la urne în străinătate a fost înregistrată în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2009 – 147.757 de votanți, într-un număr de 294 de secții de votare.
La referendumul din 29 iulie au votat 73.016 cetățeni români în cele 306 secții de votare organizate în străinătate.