Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să înființeze un sistem de info-chioșcuri în sediile primăriilor din zona rurală, pentru a oferi agricultorilor informații despre accesarea fondurilor europene, a anunțat, luni, instituția.
„Scopul programului inițiat de MADR este de a crește eficiența și de a simplifica procedurile de completare a cererilor de sprijin din fonduri europene. Informarea la nivel local cu privire la programele finanțate din fonduri comunitare este o prioritate a Ministerului Agriculturii, iar acest program vine în completarea campaniilor de informare derulate de instituțiile subordonate”, se arată în comunicatul MADR.
Achiziționarea, instalarea de terminale și mentenanța acestora vor fi finanțate de către MADR prin programele de asistență tehnică prevăzute din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
„De asemenea, la nevoie, Ministerul Agriculturii ar putea finanța un abonament pentru Internet necesar funcționării corespunzătoare a acestor info-chioșcuri”, precizează MADR.
Pentru implementarea acestui proiect, Ministerul Agriculturii propune semnarea unui acord cu Ministerul Administrației și Internelor pentru a facilita colaborarea cu Prefecturile și Consiliile Locale.
„Agricultorii care vor dori să acceseze informațiile puse la dispoziție prin intermediul info-chioșcurilor vor fi îndrumați de către angajații instituțiilor aflate în subordinea celor două ministere implicate în acest proiect”, potrivit ministerului de resort.