Ministerul Agriculturii arată, vineri, că nu există nicio alertă a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje de la nivel european care să implice România în cazul laptelui din Serbia contaminat cu aflatoxină.
„În anul 2012 au fost analizate 81 de probe din lapte și produse lactate pentru acest tip de determinări, toate cu rezultate conforme”, a precizat vineri Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă.
Totodată, MADR a arătat că ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, nu a vorbit niciodată cu omologul său din Serbia, Goran Knezevic.
„Ministrul Daniel Constantin nu a vorbit niciodată cu omologul său din Serbia. Nu a existat niciodată o discuție între cei doi oficiali”, a precizat Biroul de presă al MADR.
Guvernul sârb a dispus joi retagerea de la vânzare a unor cantități de lapte suspectat de contaminare cu aflatoxină, o micotoxină cancerogenă, în timp ce presa acuză autoritățile că au întârziat să adopte această măsură, deși știau despre această contaminare de mai multe zile, relatează AFP.
„Autoritatea veterinară a ordonat retragerea de la vânzare a tuturor mărcilor de lapte la care au fost constatate niveluri ridicate de aflatoxină”, a anunțat Ministerul sârb al Agriculturii într-un comunicat.
Ministerul nu a oferit nume de mărci de lapte și nici cantitățile vizate de această măsură.
Autoritățile au dispus ca toți producătorii de lapte să efectueze zilnic analize de laborator, cu scopul de a detecta prezența aflatoxinei.
Ministerul a anunțat că nivelul aflatoxinei „la anumite eșantioane depășea nivelul autorizat”, dar a oferit asigurări că acesta „era net inferior celui care ar putea dăuna sănătății”.
Analize suplimentare urmează să fie efectuate de către un laborator din Olanda, în conformitate cu normele Uniunii Europene (UE), după ce, în Serbia, eșantioane de la același producător au condus la rezultate diferite și contradictorii, potrivit aceleiași surse.
Rezultatele analizelor de la laboratorul olandez vor fi cunoscute la 26 februarie.
Potrivit presei locale, toxina din laptele retras de la vânzare ar proveni de la furajele cu care au fost hrănite animalele de lapte în timpul secetei ce a afectat regiunea în 2012.
În Croația și Bosnia vecine, produse aparținând unui număr de patru mărci de lapte au fost retrase de la vânzare în ultimele zile, iar niveluri ridicate de aflatoxină în lapte au fost depistate și în Macedonia.