Madonna se va îmbrăca în stil indian de ziua ei



Madonna va împlini, pe 16 august, vârsta de 52 de ani, iar cu această ocazie, cântăreața și actrița din filmul „Ce e mai bun în viață”, difuzat la Cinema Acasă pe 15 august, de la orele 20.30, va sărbători în stil indian, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Diva pop va purta la petrecerea de ziua ei o rochie special făcută pentru ea de designerii indieni Falguni și Shane Peacock, iar iubitul Madonnei, Jesus Luz, a fost cel care l-a rugat pe stilistul artistei să îi contacteze pe cei doi creatori din Mumbai.
„Da, facem o rochie pentru Madonna. Am fost abordați de stilistul ei, care ne-a spus să îi croim o rochie neagră, culoarea ei favorită”, a mărturisit Falguni, care este în tratative și cu Lady Gaga.
Totuși, prioritatea designerilor este, pentru moment, Madonna. „Am făcut două costume pentru ea, unul negru cu detalii din argint, cealălalt tot negru, dar cu accesorii aurii. Costumul are o varietate de texturi, am folosit și piele în combinație cu alte materiale pentru a realiza o rochie pe care suntem siguri că o va iubi. Una dintre rochii o va purta de ziua ei, iar cealaltă va fi pentru o reprezentație live”, au spus designerii.
Întrebați de ce nu au optat pentru o ținută indiană mai tradițională, designerii au răspuns: „Trebuie să înțelegem că celebritățile internaționale nu sunt neapărat interesate să poarte sari și alte costume tradiționale”.
Totuși, Madonna este o admiratoare declarată a culturii hinduse și are un mare respect față de costumele tradiționale indiene. „Rochia este croită în mai multe straturi, iar pe linia bustului are plachete aurii. Este transparentă în unele părți și opacă în altele”, povestește Falguni despre rochia creată special pentru regina muzicii pop.
Telespectatorii postului Acasă o vor putea urmări pe Madonna chiar în ajunul zilei ei de naștere, duminică, 15 august, de la orele 20.30, în filmul „Ce e mai bun în viață”.