Deși la prima vedere este o femeie care nu se dă în lături de la nimic, cunoscuta solistă americană Madonna pare să își fi găsit în sfârșit nașul. După cum informează cotidianul german Bild, este vorba de nimeni alta decât soacra sa, în fața căreia chiar și o vedetă ca Madonna tremură.Într-un interviu acordat revistei Sunday Times – Style, solista a mărturisit cu sinceritate:”Mă întrebați dacă există vreo persoană care să intimideze total? Da. Este vorba de mama soțului meu”. Nu este clar dacă vedeta s-a referit la mama naturală a lui Guy Ritchies, sau mai degrabă la mama sa vitreagă, Shireen Ritchie.
