Cântăreața Madonna a răspuns printr-o donație generoasă – o jumătate de milion de dolari – apelului făcut de primarul localității Pacentro, din regiunea Abruzzo din Italia, care a cerut, luni, ajutoare pentru supraviețuitorii cutremurului devastator din peninsulă, informează people.com. Madonna, ai cărei bunici pe linie paternă au trăit în Pacentro până în 1919, a făcut „o donație substanțială”, în favoarea sinistraților italieni, ajunși într-o situație disperată după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade a lovit regiunea în care locuiesc și a făcut peste 200 de victime, a explicat Liz Rosenberg, purtătoarea de cuvânt a celebrei artiste americane.
Cântăreața nu a dorit să dezvăluie suma donată, dar o sursă a declarat presei americane că artista a donat 500.000 de dolari.
„Sunt bucuroasă că pot să dau o mână de ajutor orașului de unde provin strămoșii mei”, a declarat Madonna pentru revista People. „Inima mea este alături de cei care i-au pierdut pe cei dragi și ale căror case au fost distruse”, a adăugat celebra cântăreață americană.
Madonna (născută pe 16 august 1958), este una dintre cele mai celebre artiste americane. Născută în Bay City, Michigan, și crescută în Rochester Hills, Michigan, ea s-a mutat la New York pentru a urma o carieră în dansul modern. După ce a făcut parte din formații de muzică pop precum Breakfast Club și Emmy, ea a debutat cu albumul „Madonna”, în 1983.
Descrisă de numeroase ori drept „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită și „Queen of Pop (Regina Pop-ului)”, ea este și cea mai bine vândută cântăreață a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Pe 26 august, ea va conceerta la București în cadrul turneului „Sticky & Sweet”.