Madonna a depus cerere de adoptare a unei fetițe din Malawi



Cântăreața americană Madonna s-a prezentat, ieri dimineață, la tribunalul din Lilongwe, capitala statului african Malawi, unde a depus cererea oficială pentru adoptarea unei fetițe orfane, în vârstă de trei ani, informează AFP.
Însoțită de mai multe gărzi de corp, cântăreața americană, care a adoptat deja un băiețel din această țară, a folosit o intrare secundară a tribunalului și a refuzat să facă orice comentariu.
Madonna, sosită duminică în această țară săracă din Africa, împreună cu fiica ei, Lourdes, în vârstă de 12 ani, și de fiul ei adoptiv David Banda, în vârstă de 3 ani, intenționează să o adopte pe Mercy James, o fetiță pe care a cunoscut-o în 2006, într-un orfelinat din Malawi.
Prima adopție a stârnit polemici aprinse în Malawi, unde legislația nu favorizează adopțiile internaționale. Madonna a fost acuzată că s-a folosit de celebritatea și averea sa pentru a accelera procedura de adopție.
La puțin timp după ce l-a cunoscut pe David într-un cămin care adăpostea copii rămași orfani din cauza maladiei SIDA, în octombrie 2006, ea a obținut custodia temporară a acestuia – pentru 18 luni – și a putut să părăsească Malawi însoțită de copil. În mai 2008, adopția a fost finalizată.
Pentru micuța Mercy James, procedura ar putea fi aceeași, însă Madonna se prezintă de această dată în calitate de părinte unic. Ea a divorțat în urmă cu câteva luni de regizorul britanic Guy Ritchie, tatăl celui de-al doilea fiu al Madonnei, Rocco, în vârstă de opt ani.
Mai mult de jumătate din cele 12 milioane de locuitori din Malawi trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Această țară africană este una dintre cele mai afectate de maladia SIDA, aproximativ 14% din populație fiind deja infectată.