Primul concert al Madonnei în Rusia a atras pe stadionul Luzhniki din Moscova zeci de mii de spectatori dar și mii de membri ai forțelor de ordine, în ciuda protestelor de stradă ale unor cunoscuți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, transmite AFP.
Aproximativ 50.000 de spectatori au asistat la acest concert care marchează finalul turneului european de promovare a albumului „Confessions on a Dance Floor”.
În vederea acestui eveniment s-au luat măsuri speciale de securitate. Participanții au fost supravegheați de peste 7.000 de polițiști, dintre care 3.500 au fost mobilizați chiar pe stadion. Stadionul a fost survolat de două elicoptere ale poliției.
Poliția a anunțat că a interpelat în apropierea stadionului zece manifestanți ortodocși. Alți aproximativ o sută de manifestanți, care o acuzau pe cântăreață că este „posedată de diavol”, s-au adunat în urmă cu o săptămână la Moscova, amenințând-o pe Madonna cu „inchiziția” dacă îndrăznește să vină în Rusia.
Deși Biserica Ortodoxă Rusă, care o acuză pe Madonna de „exploatare a simbolurilor creștine”, i-a îndemnat pe ruși să boicoteze acest concert, toate biletele au fost epuizate de la începutul lunii august.
Cântăreața și-a început turneul mondial pe 21 mai, la Los Angeles. Madonna va pleca apoi în Japonia, unde va susține două concerte, la Tokyo și Osaka.





