Madeleine Albright va publica în 2012 un nou volum de memorii



Madeleine Albright, fost secretar de stat în administrația Bill Clinton, va publica în 2012 un nou volum de memorii, în care va relata diverse evenimente petrecute în copilărie și impactul pe care acestea l-au avut asupra vieții sale, a anunțat editura Harper Collins, citată de Reuters.
Acest volum, intitulat „While I Was Growing Up”, se bazează pe amintirile din copilărie ale fostului secretar de stat american și pe o serie de însemnări ale părinților ei, dar va conține și câteva interviuri cu personalități contemporane și va acoperi perioada cuprinsă între 1937 – anul nașterii lui Madeleine Albright – și 1948.
Copilăria fostului secretar de stat american a fost marcată de o serie de evenimente importante, precum invadarea Cehoslovaciei de trupele naziste, Holocaustul, apariția erei atomice, înființarea Organizației Națiunilor Unite și răspândirea comunismului în Europa.
„Madeleine Albright rememorează cu această ocazie alegerile de ordin moral cu care s-au confruntat atât oamenii de stat, cât și cetățenii obișnuiți, în acea perioadă, explicând, totodată, deciziile istorice care i-au afectat familia”, se afirmă într-un comunicat emis de editura Harper Collins.
Madeleine Albright s-a născut în Praga, în fosta Cehoslovacie. Deși a fost crescută pentru a respecta canoanele religiei romano-catolice, Madeleine Albright a aflat la maturitate că părinții ei au fost evrei și că 12 membri ai familiei sale au pierit în lagărele de concentrare naziste.
Madeleine Albright a deținut funcția de secretar de stat în timpul administrației președintelui Bill Clinton, din 1997 până în 2001.
Acest volum de memorii va fi publicat în 2012.