Începusem discret, pe neobservate, să o uităm. Aparițiile ei publice, în emisiuni televizate mai ales, arătau mai degrabă o fostă glorie muzicală decât o cântăreață activă. Reporterii o intervievau despre calitățile ei de soție, de mamă, participa la emisiuni despre preparat mâncăruri în bucătărie și cânta din ce în ce mai puțin. Rar, în emisiunile respective Mădălina Manole interpreta un cântec, atât. Ruginise atât de iute gloria ei care arsese la un moment dat ca părul ei de foc? Devenise nemiloasă lumea muzicală românească pensionând rapid și nedrept un cântăreț de forță?
Am cunoscut-o pe Mădălina Manole, născută la Vălenii de Munte, orașul în care mi-am petrecut și eu adolescența, cu prilejul unui spectacol al Scânteii Tineretului la Sala Sporturilor din Ploiești. Avea 15 sau 16 ani, iar tatăl ei, cu care a venit de mână, un bărbat tânăr pe care ieri l-am văzut prăbușit de durere, descompus, de nerecunoscut, mi-a recomandat-o ca pe o posibilă cântăreață. Am ascultat-o și mi s-a părut că nu cântă rău. I-am spus, însă, privind-o : tu dacă vei urca pe scenă, vei avea succes și dacă vei fredona trei iezi cucuieți. Magdalena Manole, pentru că așa o chema atunci, elevă de liceu, era o fată splendidă, de o prospețime și de un avânt romantic care epatau, care șocau, care nu puteau trece fără să fie observate. Cânta împreună cu Ștefania Ghiță, o fată din Bacău, adolescentă și ea, formând un duet. După puțin timp, în spectacolul pe care îl organizam atunci, prin ziarul de tineret, Magdalena și Ștefania au devenit nume de succes. În spectacolele organizate în săli de sport sau pe stadioane erau rechemate pe scenă, iar Magdalena acorda după încheierea acelor manifestări, obligându-ne să întârziem plecările autocarului câte o oră, autografe mai mult decât vedetele cu care împărțea scena : Ion Caramitru, Florica Bradu, Liviu Tudan, șeful formației Roșu și Negru, Cristian Țopescu, care susținea un dialog pe teme sportive cu publicul. M-am gândit că numele lor, Magdalena și Ștefania, nu conțineau sonorități de scenă și le-am botezat duetul Alfa și Beta. Așa au cântat la Serbările Scânteii Tineretului sute de ore de spectacol în opt sute de reprezentanții, marea majoritate în arene deschise. Apoi, prin dispariția acelui cenaclu, cântăreața Alfa a dispărut și ea din atenția publică și s-a scufundat într-un post obscur la Aeroportul Otopeni. Nu știu ce făcea acolo, dar mă suna din când în când sau trecea pe la mine pe acasă, unde discuta cu copiii mei. Rămăsese o apropiată a mea și a familiei mele. Mă considera tatăl ei spiritual sau, cum declara uneori în interviuri, evocând momentele formării ei pentru scenă, al doilea tată.
M-a impresionat întotdeauna la cea care avea să devină Mădălina Manole, prin căsătoria cu compozitorul Șerban Georgescu, teribila disciplină legată de scenă. Nu se dezlega ore în șir din marginea scenei așteptând să fie chemată ori de câte ori era nevoie pentru a-și realiza un număr artistic personal sau pentru a participa la prestațiile artistice ale altora. A învățat, de la marii actori și marii cântăreți pe care i-a cunoscut în acei cinci ani de activitate artistică, disciplina scenei. Scena nu este o glumă. Uneori o observam cu coada ochiului încordată în culise, iar când urca pe scenă se lumina și avea o vibrație uluitoare pe care numai marii artiști o au. A muncit enorm pentru talentul și vocația ei. Șerban i-a construit câteva melodii care au lansat-o de astă dată ca interpretă, nu de folk cu o chitară rece, cum debutase, ci în aria mai degrabă a muzicii ușoare. Câteva melodii devenite șlagăre au făcut-o celebră. A vândut un număr impresionant de albume, alte și alte albume au confirmat o muncă asiduă, neastâmpărată, dedicată în integralitate scenei. S-a petrecut apoi despărțirea de Șerban. Au venit amândoi la mine acasă și mi-au spus că se despart. Am luat-o deoparte pe Mădălina și am atenționat-o că acel nucleu artistic alcătuit de compozitor și cântăreț este benefic pentru ea și poate pierde. A spus nu, nu mai pot. M-au întrebat dacă pot face publică decizia lor. Le-am zis să nu-și spele intimitățile în public pentru că publicul este avid de picanterii și nemilos. M-au ascultat pentru început, dar mai apoi curiozitățile presei au răscolit și amănunte mai puțin plăcute și aproape inavuabile.
Mădălina Manole a trecut în ultima perioadă de când s-a recăsătorit, de când are un copil prin ceea ce a zis ea – renașterea ei ca om. Dar omul din ea era în exclusivitate artistul. Este o greșală să credem că pentru un artist adevărat există înlocuitori pentru vocație. Nici copilul, nici soțul, nici un iubit posibil, nici o altă pasiune nu pot înlocui ceea ce a constituit firul călăuzitor al muncii și destinului tău. Mădălina trecea prin nefericirea de a se simți abandonată de lumea, uneori de sorginte mafiotă, a muzicii românești, și se simțea neglijată de publicul ei. De noi, adică. Am vorbit ultima oară acum circa o lună, când observase prestația mea într-o emisiune a Antenei 3, și mi-a dat un telefon în care nu-mi spunea nimic altceva decât că m-a văzut și i-a plăcut ce am zis. De obicei, ca tată secund, îmi cerea sfaturi, îmi cerea părerea în legătură cu ceva sau altceva din viața ei. Era o mică notă de bizarerie în acel ultim telefon rămas eliptic parcă de subiect.
Mădălina Manole, care a fost mai întâi Magdalena, apoi Alfa, în etape artistice unele uitate de public astăzi, și-a regizat tragica moarte cu o disciplină care îmi amintește de disciplina ei scenică. Și-a regizat moartea pentru noi, certându-ne și pedepsindu-ne că am uitat-o. Mă uit la presa de astăzi, urmăresc emisiunile de televiziune, toate fără excepție vorbesc despre ea, despre tragica ei moarte, despre nedumeririle lăsate în urmă. Mădălina Manole ne-a dat o lecție de mare artist. A murit în ziua în care s-a născut pentru că așa a vrut ea. A murit organizându-și inspirat moartea. A murit pentru a ne spune că există. Dacă ar fi scos acel album care este în lucru probabil că ar fi trecut observat sau neobservat, mai mult sau mai puțin. Mădălina a murit în regie proprie într-un spectacol pe care l-a organizat în tăcere, sfătuindu-se doar cu sine. A dat o lecție despre tragismul, noblețea și frumusețea meseriei de a-ți sluji publicul. Mădălina a murit slujindu-și publicul și obligându-ne să o revedem în splendida ei glorie care a fost în perioada adolescenței, la 16 ani sau în momentul „Fată dragă” și păr de foc. Adio și te cert cu dragoste, copile.
