Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui



Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui
Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui

Ministrul Justiției, Monica Macovei, i-a cerut, joi, președintelui Camerei Deputaților, Adrian Năstase, să aprobe percheziționarea a două din locuințele lui – una situată în București și alta în comuna prahoveană Cornu, informează Ministerul Justiției.
„În temeiul prevederilor articolului 72 alineat 2 din Constituția României și ale articolului 193 alineatul 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, ministrul Justiției, Monica Macovei, a adresat astăzi, 9 februarie 2006, președintelui Camerei Deputaților cererea de încuviințare a efectuării percheziției la două imobile, situate în București și în comuna Cornu, județul Prahova, aparținând domnului deputat Adrian Năstase, președinte al Camerei Deputaților, care este cercetat în calitate de învinuit de Departamentul Național Anticorupție”, se arată într-un comunicat al Ministerului Jusțiției remis, joi, agenției MEDIAFAX.
Cererea de percheziție i-a fost transmisă lui Năstase la solicitarea procurorului-șef al Departamentului Național Anticorupție, Daniel Morar, precizează Ministerul Justiției.
Marți, Departamentul Național Anticorupție a confirmat că fostul premier Adrian Năstase este urmărit penal, alături de alte cinci persoane, pentru fapte de corupție, fără să precizeze în ce dosar au fost formulate acuzațiile.
Toate cele șase persoane învinuite au fost citate la DNA, informa Biroul de Informare și Relații Publice al DNA, ceea ce înseamnă că inclusiv Dana Năstase a primit citație.
Dana Năstase este urmărită penal alături de soțul său, fostul premier Adrian Năstase, ea fiind una dintre cele șase persoane cercetate de DNA pentru fapte de corupție în același dosar, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Printre cei urmăriți penal sunt beneficiari ai apartamentelor din blocul din strada Muzeul Zambaccian, fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu, a cărui firmă a construit imobilul, precum și proprietarul inițial al terenului, Gabriel Bivolaru, au relatat sursele citate. De altfel, Gabriel Bivolaru va fi transferat, joi, de la închisoarea din Turnu Severin la Penitenciarul Rahova.
– Năstase: S-a cerut percheziție înainte de a mi se prezenta învinuirile
Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase, a apreciat, joi, ca „incalificabil” faptul că, înainte de a i se prezenta învinuirile care i se aduc, s-a solicitat Parlamentului aprobarea unei percheziții domiciliare, motivul invocat fiind obținerea unor foloase necuvenite.
„Mi se pare incalificabil faptul că, înainte de a mi se prezenta învinuirile – și amintesc că eram invitat pe 16 februarie pentru a mi se prezenta învinuirile care mi se aduc pentru, subliniez, luare de mită – acum se cere la Parlament efectuarea unei percheziții pentru foloase necuvenite”, a precizat Năstase, adăugând că încadrarea juridică este alta.
El a precizat că nu știe nimic despre aceste lucruri.
„Se invocă niște bunuri aduse din China, nu știu exact despre ce este vorba”, a adăugat Năstase.
El a criticat „sistemul de poliție politică” condus de ministrul Justiției, Monica Macovei și de procurorul-șef al DNA, Daniel Moral, arătându-se, totodată, revoltat de acuzațiile care i se aduc.
Președintele Camerei Deputaților s-a declarat revoltat de acest „carnaval, de acest circ pe care un om iresponsabil (Daniel Morar, n.red.) îl impune în mod public, construind atacuri politice inadmisibile față de competitori politici, față de jurnaliști incomozi, față de oameni de afaceri care fac afaceri cu cine nu trebuie, față de directori de spitale”.
Năstase a arătat că încercarea de a impune teroarea ca mod de funcționare a democrației reprezintă un rău imens pe care Daniel Morar, pe care l-a denumit „comisar sovietic”, îl realizează în acest moment împreună cu „comando-ul său politic”.
„Sunt revoltat pentru acest circ mediatic, (…) pentru faptul că această poliție politică condusă de Monica Macovei și de Daniel Morar încearcă să murdărească absolut tot ceea ce ar putea să se opună unui plan diabolic de organizare a alegerilor anticipate în acest an și organizării unei structuri politice de sprijin, unei formule de partid prezidențial, sau unei formule care să nu-i mai creeze probleme lui Traian Băsescu nici atunci când se uită la televizor, nici atunci când se uită la electorat”, a adăugat Năstase.
El a adăugat că sistemul care este pus în mișcare de către Daniel Morar și de către șefii săi nu are nici o legătură cu UE, ci, mai curând, cu justiția stalinistă.
„Mi se pare grav faptul că un fost prim-ministru, un președinte al Camerei Deputaților poate să fie terfelit public, imaginea lui să fie murdărită în acest mod iresponsabil”, a precizat Năstase, adăugând că se poate intui acum modul în care vor funcționa mecanismele în continuare într-un sistem în care nu se mai respectă procedurile, imaginea și reputația oamenilor.
„Sunt pus în situația ca în fiecare zi, în funcție de ce mai inventează mintea bolnavă a unor oameni care conduc această poliție politică, să ies, să dau explicații pe aceste chestiuni”, a conchis Năstase, declarându-se „absolut revoltat” de ceea ce se întâmplă.
– Plenul Camerei trebuie să decidă asupra percheziției la Năstase
Ministrul Justiției, Monica Macovei, a explicat, joi, procedura de aprobare în cazul perchezițiilor cerute în dosarul în care este anchetat Adrian Năstase, ea susținând că nu acesta este cel care trebuie să se pronunțe, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, ci plenul Camerei.
„Singura modalitate în care poate fi percheziționat un parlamentar este obținerea încuviințării comisiei din care face parte. Potrivit procedurii, președintele Camerei Deputaților informează plenul despre cerere, plenul o trimite Comisiei juridice a Camerei Deputaților și la grupul parlamentar din care face parte parlamentarul în cauză”, a declarat Monica Macovei, într-o conferință de presă.
În consecință, potrivit ministrului Justiției, nu președintele Camerei este cel care dă aprobarea asupra acestei cereri de percheziție, ci plenul. Totodată, potrivit procedurii, Comisia juridică poate să ceară acte suplimentare, dacă va considera că acestea sunt necesare, a adăugat ea.
Ministrul Justiției a explicat că nu există nici o legătură între momentul în care se efectuează percheziția și cel al aducerii la cunoștință a învinuirilor, cele două etape nefiind condiționate una de cealaltă. Ea a mai spus că, dacă o asemenea cerere a procurorilor în cazul Năstase este făcută, atunci ea este justificată.
De asemenea, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor, ministrul a spus că percheziția a fost cerută în legătură cu infracțiunea de luare de mită și cu o altă faptă de corupție, dar a negat că ar fi vorba despre obținerea de foloase necuvenite.
Macovei a mai susținut că ancheta în cazul Năstase nu este o consecință a unor activități de „poliție politică” și că nimeni – nici ea și nici alt om politic – nu a intervenit pentru a fi făcut un dosar cu Adrian Năstase.
„Este o fază a justiției normale. Nu este nici o încercare de discreditare, prin această solicitare de percheziție”, a subliniat Monica Macovei.


Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui
Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui
Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui
Macovei îi cere lui Năstase să aprobe percheziția a două din casele lui