Dacă inițial machiajul era receptat inițial drept o tehnică de “camuflaj”, în prezent, acesta a devenit mai degrabă o artă pusă în slujba sănătății și stării tale de bine. Cu ingredienți cum ar fi ecranele solare, retinolul, antioxidanții, conezima Q 10, machiajul de tratament îți vine în ajutor și nu atentează considerabil la portofel.
Potrivit unui specialist în dermatologie, Bradford Katchen, de la celebra clinică Mount Sinai Medical Center din New York, “trendul este acela de a folosi mai puține produse, combinând toți ingredienții activi importanți”.
Iată câteva exemple:
Machiaj cu factor ridicat de protecție solară
Cere opinia unui dermatolog o dată pe an. Pe lângă sfaturile personalizate, îți va confirma ca un lucru extrem de important pentru întreținerea machiajului este protecția împotriva razelor UV.
Este vorba de primul pas pe care îl faci împotriva cancerului de piele și a îmbătrânirii premature.
Cremele hidratante colorante se află acum în rafturi alături de fonduri de ten hidratante cu un plus de dioxid de titaniu și ecrane solare cu adaos de oxid de zinc. Mineralele conținute obișnuiau să lase urme asemănătoare cretei, însă, particulele fine din noile produse nu te vor dezamăgi.
Fondul de ten anti-îmbătrânire
Noile tipuri de produse înglobează antioxidanți, care combat acțiunile razelor solare, inhibând formarea radicalilor liberi și ale hidroxi-acizilor alfa, care exfoliază pielea, pentru a o păstra tânără, suplă, sănătoasă.
Rujuri hidratante
Te-ai săturat de rujurile rezistente la transfer care se usucă sau devin lipicioase?
Cele mai noi formule îmbină factorii de hidratare cu cei ce mențin culoarea și au un efect strălucitor. Iată câteva exemple: cu aloe vera, avocado și ulei de caise, ce conține vitaminele A, C, și E, colagen și retinol pentru netezirea, decongestionarea și hidratarea în profunzime a buzelor.
Adio cearcăne!
Pentru calmarea zonelor de sub ochi, minimizarea cearcănelor și ridurilor fine, folosiți un baton corector cu extract anti-inflamator de castravete și ceai verde sau alte noi creme ce conțin rozmarin, reduc inflamațiile și împiedică apariția capilarelor sparte.
Machiaj mineral
Ai tenul sensibil?
Ai făcut tratamente anti-laser, peeling chimic sau vreo operație estetică?
Atunci ai neapărată nevoie de produse de machiaj pe bază de minerale (realizate cu foarte puțini conservanți, culorile provenind din pigmenți ale mineralelor inerte), care sunt potrivite tenurilor sensibile și celor predispuse la acnee.
Prezența dioxidului de titaniu sau a oxidului de zinc în fondurile de ten pe bază de minerale, în pudre, bronzante, farduri de obraz sau de ochi adaugă încă un beneficiu: protecția solară.
Sursa www.idieta.ro
