Machiajul de petrecere – inspiră-te de la celebrități



Paparazzi le urmăresc peste tot, pentru a le surprinde în ipostaze cât mai naturale, prin urmare, pozele cu vedete nemachiate reprezintă momentele de glorie pentru femeile obișnuite. Din fericire, aceleași vedete reprezintă și o sursă de inspirație în ceea ce privește machiajul.
Ținute sexy, tocuri înalte, coafuri pentru ocazii speciale și un machiaj de petrecere rezistent reprezintă combinația preferată de multe dintre celebritățile de peste hotare pentru o noapte de neuitat.
Lindsay Lohan, Paris Hilton, Kate Moss și Naomi Campbell sunt numai câteva dintre pururea prezentele la petrecerile dezlănțuite de la Hollywood. Lor li se alătură surorile Kardashian, o suită întreagă de top modele care găsesc motive de petrecere prin simplul fapt că se uită într-o oglindă și, desigur, cuplurile momentului de la Hollywood.
Ei lasă look-ul studiat – atent restricționat de normele evenimentelor de mare anvergură la care pot fi zăriți – la porțile ușilor de club și încep petrecerea cu un ruj roșu pentru zile negre și cu pulberea de sclipici pentru o seară ca-n povești.
Lăsând deoparte excepții precum Lady Gaga, care nu poate ieși în public decât încărcată de bijuterii aplicate pe față, sau Paris Hilton, care participă doar la petreceri de Halloween, din câte se poate remarca din costumașele sumare pe care le poartă, celebritățile pe care le iubim abordează elemente familiare pentru o seară în oraș.
Machiaj fumuriu, cat eyes, gene false și particule strălucitoare – toate aceste detalii construiesc imaginea tuturor iubitoarelor de petreceri, care caută inspirația într-o seară de vineri.