Măceșul: un regenerator natural al pielii tale



Capacitățile sale de cicatrizare și regenerare a pielii sunt apreciate de mulți ani în lumea cosmeticelor. În plus, această plantă îți pune la dispoziție și proprietățile sale digestive și antiseptice. Acest arbust cu ramuri subțiri, cu spini, cu flori mici albe sau roz produce un fruct mic și oval, din care se extrage un ulei esențial cu o varietate de proprietăți terapeutice.
Fructul este bogat în vitamina C și în betacaroten. Fructele de măceș intră în compoziția ceaiurilor aromate, pentru afecțiuni hepatice și cu efect tonic. Ceaiul de măceșe este, de asemenea, diuretic, mărind cantitatea de urină în 24 de ore. Această însușire este atribuită în special semințelor.
Uleiul care se obține din semințele acestei plante are în compoziție principii active, cu proprietăți terapeutice multiple. Folosit în dermatologie, nutriție și cosmetică, uleiul din măceșe conține acizi grași esențiali. Între aceștia, acizi linoleici și linolenici, nutrienți de bază din compoziția membranei celulelor (mecanismul de apărare și dezvoltare a pielii). De aici rezultă proprietățile sale regeneratoare.
Profită de proprietățile acizilor grași din uleiul de măceșe!
1. Proprietatea cea mai frecvent exploatată este cea de regenerare dermică. Poți aplica pe pielea afectată de cicatrice chirurgicale, eczeme, dermatite, ulcerații, leziuni provocate de acnee sau varicelă. Nu utiliza acest produs dacă ai pielea grasă sau acneică.
2. Îmbunătățește aspectul ridurilor, petelor cutanate, arsurilor și previne deshidratarea. Acizii esențiali creează o barieră impermeabilă, care previne pierderea apei din țesut și deci deshidratarea.
3. Din frunze și fructe prepară-ți un ceai fără cafeina, bogat în vitamina C și betacaroten. Îți va stimula digestia. Este antiseptic și antispasmic.
4. Protejează și tratează împotriva îmbătrânirii datorate expunerii excesive la razele soarelui. Folosește-o și înainte de expunere la vânt și frig, factori care îți usucă pielea în profunzime
5. Pentru femeile însărcinate în ultimul trimestru se recomandă masaje ușoare pe sâni și abdomen pentru a evita apariția vergeturilor.
6. Folosește uleiul sub formă de picături sau adaugă în crema ta câteva picături. Masează zona pe care ai aplicat uleiul pana când acesta se absoarbe complet în piele.
Poți îmbogăți orice cremă cu câteva picături de ulei esențial de măceș (cremă de față, loțiune de corp), într-o proporție de 10 picături la 30 de grame de cremă. Adaugă și vitaminele E și F pentru a evita oxidarea acizilor grași. Pentru rezultate surprinzătoare aplică zilnic, timp de o perioadă de o lună, acest preparat.
Sursa www.idieta.ro