Examenul pentru intrarea în avocatură s-a dovedit o nucă prea tare pentru cei mai mulți dintre candidați. Dintre cei 54 de amatori care și-au depus dosarele la Baroul de Avocați Suceava, doar doi au reușit să ia note care să le permită să intre în această breaslă.
Sorin Rusu, decanul Baroului de Avocați Suceava, a precizat că subiectele pentru examen nu au fost comode, dar nici foarte dificile.
„Un număr important de candidați s-au prezentat nepregătiți. Probabil și-au închipuit că va fi un examen mai permisiv”, a declarat Sorin Rusu.
Acesta a menționat că numărul celor declarați admiși în avocatură ar putea crește, dacă se va constata în urma contestațiilor că au primit note mai mici decât s-ar fi cuvenit.
Dacă cea mai mare notă de intrare în Baroul de Avocați Suceava a fost peste 8, la polul opus au fost candidați care abia au reușit să adune câteva zecimi peste nota 1 acordată din oficiu.
Mai trebuie spus că pentru persoanele care doresc să intre în avocatură fără examen pentru că au peste 10 ani vechime în sistemul juridic concursul nu s-a finalizat, la fel cum se întâmplă și în cazul celor care doresc să-și dea definitivatul.






