Handbaliștii de la Steaua București vor fi recompensați cu câte 5.000 de euro, dacă vor câștiga Challenge Cup, în timp ce adversarii lor din meciul retur al finalei de sâmbătă, portughezii de la SC da Horta, au declarat că prima pentru cucerirea trofeului va fi de câte 2.000 de euro. „În Portugalia, bugetele echipelor au scăzut din cauza conflictului existent între cele două ligi. Așa că noi vom primi câte 2.000 de euro dacă vom câștiga Challenge Cup. Personal, mi se pare un premiu normal”, a declarat, vineri, căpitanul echipei SC da Horta, Pedro Graca, în cadrul conferinței de presă organizate înaintea disputării meciului retur al finalei Challenge Cup, care s-a referit și la atmosfera din România: „În tur, noi am avut 1.500 de suporteri, dar știu că la București vor fi peste 4.000 de fani. Cred că așa și trebuie să fie. E o finală europeană și trebuie să fie spectacol”, a spus handbalistul portughez. Și antrenorul Stelei, Vasile Stângă, a declarat că elevii săi sunt deciși să lupte până în ultima secundă. „Am lucrat mult la psihicul jucătorilor și cred că au înțeles că meciul se termină la fluierul final. Am vizionat meciul tur, am văzut ce greșeli am avut. Cele mai multe au fost pe extreme, pe unde s-au luat cele mai ușoare goluri”, a spus Stângă. Steaua București și Sporting Club da Horta vor disputa sâmbătă, de la ora 17.15, partida retur din cadrul finalei Challenge Cup, meci transmis în direct pe PRO TV.



