Mă ia cu fiori

A-nceput să-mi fie cu adevărat teamă de retururile din play-off-ul competițiilor europene. De unde la început vedeam calificate în bloc echipele românești (inclusiv pe CFR Cluj, care s-a cărat însă dinaintea eliminatoriilor decisive), după tragerea ultimă la sorți mai păstram speranțe doar pentru două, anume Steaua și Petrolul, plecând de la presupunerea de bun-simț că Astra are șanse minime în dubla cu Olympique Lyon. Culmea este că la jumătatea tărășeniei Astra are cele mai mari șanse de calificare, atât datorită scorului din tur, cât și (sau mai ales) datorită jocului entuziasmant pe care l-a arătat în deplasare. Astra este fără îndoială în acest moment cea mai plăcută surpriză pe care ne-a oferit-o fotbalul nostru în ultimii câțiva ani. Au mai fost rezultate memorabile ori calificări spectaculoase (Clujul la Manchester, Steaua cu Ajax), dar un asemenea rezultat într-o partidă cu miză, în deplasare, venit din partea unei echipe anonime în Europa, este cu adevărat extraordinar. Când vorbesc de emoții în privința calificării, nu iau în calcul faptul că Steaua este deja calificată în Europa League, fiindcă asta „nu se pune”. A se califica acolo înseamnă de fapt a fi retrogradată din Champions’ League. Diferența de importanță dintre cele două competiții este ilustrată, mai bine decât de orice altceva, de banii pe care ar urma să-i încaseze de la UEFA: pentru Champions’ League, peste 20 de milioane, pentru Europa League, mai puțin de 10. Așadar… În sfârșit, Petrolul. Entuziasmul general de după partida de la Plzen s-a dus naibii, fiind înlocuit de cumplita dezamăgire provocată de scorul categoric cu care a pierdut la Ploiești. A spune că mai are o șansă e absurd. Păi dacă zicem că după 2-1 în deplasare Astra e ca și calificată, cum să ne iluzionăm că după 3-1 Dinamo Zagreb mai poate rata calificarea?