Dacă Gigi Becali ajunge să fie considerat cel mai bun român, cel mai cinstit politician sau cel mai de încredere cetățean, atunci merităm să emigrăm toți. Nu în Congo, unde mai găsești câte ceva de mâncare (și nici nu trebuie să te îmbraci), ci în Siberia. Varianta Congo e una comodă. Ne trebuie ceva șocant, care să ne trezească, să ne răcorească exaltările și să ne amorțească prin degerătură mâna cu care l-am vota pe Gigi Becali.
Eu, unul, m-am săturat de această Românie în care Gigi face deliciul știrilor sportive, în care același este luat în slăvi pentru câteva case construite exact pentru imagine, în care violența și mârlănia lui nu sunt pedepsite.
La început i-am înțeles pe pârliții de ziariști care, pentru un bonus venit direct de la patronul Stelei, îl promovau pe acesta cu sârg în mai toate jurnalele sportive. Mai făceau și ei un ban de o bere sau de un kil de brânză! Sigur că e mai spectaculos un cioban care înjură decât un tehnician care explică, în termeni de specialitate, tot felul de scheme de atac sau de apărare. Soluția e simplă, îl dai pe Gigi, ciuca bătăilor. Deși știa care este cauza aparițiilor sale, Gigi a început să se creadă popular, iubit, cinstit. Ba, mai încoace, mai spre zilele noastre, a afirmat despre sine că e filosof înnăscut!
Sigur, păstrând, deocamdată, proporțiile, așa s-a întâmplat și cu Ceaușescu, om cu o educație mai restrânsă și cu studii nedovedite. Atât de mult i s-a spus că e cel mai iubit fiu al poporului, încât omul chiar a început să creadă. Pupincuriștii au stat mereu la datorie, astfel încât nimic nu-i dovedea lui Ceaușescu contrariul. Atunci când, la un congres, Constantin Pîrvulescu l-a atacat, ca vechi comunist, pe Ceaușescu, acesta i-a răspuns senin: „da´ telegramili?!”. Fostul dictator, nu numai că se credea el grozav, dar mai avea și milioane de telegrame care-l asigurau de nețărmurita sa înțelepciune și de geniul său copleșitor.
Am mai spus-o chiar aici: poate că este o strategie care să îndepărteze electoratul de la Vadim către un personaj mai puțin carismatic și, evident, mai prost. Numai că această strategie se va întoarce împotriva autorilor. Și când cineva îi va spune lui Gigi, riscând să primească un val de zoaie de la interlocutor și un set de pumni de la MM Stoica, când îi va spune, deci, cineva adevărul, omul este îndreptățit să spună: „da´ sondajele?!”
Există mai multe căi de a discredita clasa politică. E suficient să-ți bați joc de Parlament trimițându-i acolo pe Dolănescu, Irina Loghin sau pe scafandrul Onaca. Înscrierea în cursa pentru Cotroceni a unui Mudava sau a unei Grațiela Bîrlă mai aruncă o umbră de îndoială și asupra instituției prezidențiale. Dar cred că cu împingerea lui Gigi în față nu se discreditează doar clasa politică. E ceva mai mult. Se batjocoresc speranțele noastre că România poate fi o țară normală și prosperă.
