Cea mai mare investiție privată făcută la Suceava în ultimii ani a fost inaugurată oficial vineri seara, în prezența a sute de invitați, în special oameni de afaceri și reprezentanți ai administrației locale. Aceștia au avut privilegiul de a vedea cu o zi înainte tot ce oferă cel mai mare mall din Moldova – Iulius Mall Suceava, în cadrul unui eveniment organizat special, la care au fost prezenți toți cei care sunt în spatele investiției de peste 60 de milioane de euro. De la inaugurare nu putea lipsi cel care a pus pe picioare întreg lanțul de mall-uri din cadrul Iulius Grup, Iulian Dascălu, precum și asociatul acestuia, suceveanul Stelian Nistor, cel care a susținut realizarea acestei investiții la Suceava.
De asemenea, au fost prezenți cei care au contribuit la realizarea Iulius Mall Suceava – Stylianos Sofianos, președintele Marfin Bank, Regis Mougel, directorul general Auchan Romania și Ioana Toșa, directorul hipermarketului Auchan deschis la Suceava, Isabelle Pleska, directorul Bricostore, Eduard Marcu, directorul Iulius Mall Suceava, și Dan Ostahie, președintele Altex.
În cadrul conferinței de presă care a urmat, președintele Iulius Grup, Iulian Dascălu, a dezvăluit și povestea din spatele alegerii Sucevei pentru realizarea unei investiții de o asemenea amploare.
“De ce Suceava? După Timișoara, după Cluj, după Iași – unde mall-ul este mai mic, am ales să fac această investiție la Suceava. Cel care m-a convins este Stelian Nistor. Se întâmpla acum doi ani, în fața unui șemineu, la care el încerca să mă convingă – dacă tot vii aici cu soția, cu familia, îți place orașul, de ce nu faci o investiție să ai unde să-ți faci cumpărăturile? Mai în glumă, mai în serios, am început discuțiile cu partenerii noștri și ne vedem astăzi, după 16 luni, cu mall-ul finalizat. Este o poveste frumoasă”, a spus Iulian Dascălu.
“Suceava, pentru mine, nu e doar un oraș de 120.000 de locuitori, ci de peste un milion. Asta pentru că Suceava nu e doar o zonă turistică, ci de mâine va fi polul cumpărăturilor”, a adăugat fondatorul celor cinci Iulius Mall din țară.
Stelian Nistor, propus ca cetățean de onoare al Sucevei După slujba de sfințire a noului centru comercial, oficiată de un sobor de cinci preoți, au fost invitați să ia cuvântul șefii administrației publice locale, adică primarul Sucevei, Ion Lungu, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și prefectul județului, Ovidiu Doroftei.
“Astăzi sunt cel mai bucuros sucevean, pentru că un vis a devenit realitate. Acum doi ani, când Iulian Dascălu și Stelian Nistor au venit la mine în birou, nu credeam că atât de curând acest vis se va transforma în realitate. Astăzi, o zonă insalubră, sinistră, devine una dinamică, poate chiar kilometrul 0 al municipiului Suceava. Iată că Suceava devine din nou ceea ce a fost dintotdeauna, un nod comercial pentru această zonă”, a cuvântat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu. El și-a completat discursul cu o propunere, cea de a i se oferi „părintelui spiritual” al Iulius Mall Suceava, Stelian Nistor, titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava, în cadrul ședinței de joi a Consiliului Local.
Odată cu tăierea panglicii inaugurale, imensele culoare ale Iulius Mall au răsunat de acordurile muzicii, de sus au început să cadă mii de confetti sclipitoare, în vreme ce fântânile arteziene au prins viață, dansul apei fiind sincronizat cu ritmul muzicii, spre încântarea spectatorilor.
Toți invitații au fost așteptați apoi la cocktailul de deschidere, cu tot felul de specialități culinare.
Statuile vii, văzute mai mult în Occident, reprezintă un element de atracție al noului mall, foarte mulți dintre invitați și clienți așteptând cu nerăbdare să se pozeze alături de tinerii și tinerele cu trupuri parcă cioplite în piatră și fețe împietrite, din care uneori se întrezărea un zâmbet.
Pentru invitații de vineri seara, organizatorii au pregătit nu doar formații care să asigure muzica ambientală, ci și un recital al focoasei Anna Lesko, urmat de degustarea tortului inaugural.






