În linie dreaptă

Luptă la baionetă, cu Dan-George Marcu în frunte, pentru Primăria Rădăuți

Omul de afaceri Dan-George Marcu
Omul de afaceri Dan-George Marcu

Lupta pentru obținerea mandatului de primar al municipiului Rădăuți a intrat în linie dreaptă. Până la aflarea numelui persoanei care va conduce destinele acestui oraș următorii patru ani a rămas mai puțin de o săptămână.
Omul de afaceri Dan-George Marcu, care candidează din partea AUR, și-a exprimat convingerea că luni, 10 iunie, el și echipa sa vor avea toate motivele pentru a sărbători.
”O măsurătoare făcută de o publicație locală din Rădăuți, și la care au răspuns circa 10.000 de oameni, arată că sunt în față, cu un procent de 37%, iar candidatul următor este la două procente în spate. Asta arată că lupta se va da până în ultima secundă. Așa cum am demonstrat în afaceri că pot avea succes, așa voi arăta că și în administrația publică se poate performa. Firma va fi condusă de fiul meu cel mare, iar eu mă voi ocupa de problemele rădăuțenilor 24 de ore din 24. Am mare încredere și în echipa mea, știm ce avem de făcut, iar asta vom arăta imediat ce vom prelua conducerea Primăriei Rădăuți”, a arătat Dan-George Marcu.
Declarațiile vin și în contextul dezbaterii de duminică, din zona centrală a orașului, acțiune organizată de Asociația Rădăuțiul Civic și la care au fost prezenți cinci din cei șase candidați pentru funcția de primar, singurul absent fiind chiar actualul edil, Bogdan Loghin.
”Faptul că încă actualul primar nu a dorit să participe la această confruntare nu face decât să arate frica și disperarea acestuia. Știe că finalul e aproape și de aceea nu vrea să dea piept cu realitățile curente, cu întrebările și nemulțumirile oamenilor din Rădăuți. Îl anunț că ziua decontului este foarte aproape”, a mai menționat candidatul AUR pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți.
Acesta a mai ținut să amintească și faptul că atât el, cât partidul AUR se află pe prima poziție pe buletinele de vot, așa încât nu-i va fi greu nimănui să îi găsească.
”Unii poate vor considera că e doar o întâmplare, dar eu cred că nu e doar o coincidență. Vom fi numărul unu și în seara zilei de 9 iunie”, a concluzionat Dan-George Marcu.
Comandat de O.J. A.U.R. Suceava
Executat SC Interpress SRL
CMF: 21240330, Tiraj 2130

Recomandări

Primăria Suceava reduce numărul taxiurilor și instituie taxa de staționare de 300 de lei anual pe autovehicul taxi

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

La invitația președintelui Nicușor Dan, primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a participat la evenimentele organizate la București de Ziua Națională

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale