Dacă tu n-ai simțit unirea minții, sufletului și trupului, atunci ocupă-te de rugăciune cu multă luare aminte, unind-o pe cea făcută cu gândul cu cea făcută cu mintea. Petrece în poruncile Evangheliei luptându-te cu răbdare și cu îndelunga răbdare împotriva patimilor, nu te lăsa cuprins de trândăvie și de deznădejde atunci când ești biruit de gânduri și simțăminte păcătoase. De vei cădea, scoală-te; căzând din nou, iarăși te ridică, până când te vei învăța să mergi fără să te poticnești. Paharul neputinței își are folosul său în viața nevoitorului, căci el este îngăduit de către Pronia Dumnezeiască până la un anumit timp, pentru curățirea de mândrie, de mânie, de pomenirea de rău, de osândire, de înaltă cugetare și de slava deșartă. Este deosebit de important ca sa observăm în noi lucrarea slavei deșarte și s-o înfrânăm. Atâta timp cât ea lucrează, omul nu este capabil să pășească în țara viețuirii duhovnicești a cărei intrare este nepătimirea, care se dăruiește prin venirea păcii lui Hristos.
Pacea lui Hristos
Dar dacă tu ai simțit că mintea ți s-a unit cu sufletul și cu trupul, că tu nu mai ești tăiat în bucăți de către păcat, ci formezi ceva unitar și întreg, că sfânta pace a lui Hristos a adiat în tine, atunci păstrează cu Gea mai mare grijă posibilă Darul lui Dumnezeu. Principala ta lucrare să-ți fie rugăciunea și citire cărților sfinte; celorlalte lucrări să le dai o însemnătate de mâna a doua, iar față de lucrurile pământești să fii rece, – dacă se poate, chiar străin de ele. Sfânta pace ca una ce este adierea Sfântului Duh, este subțire, se retrage imediat din sufletul care se poartă fără băgare de seamă în prezența Lui, care nimicește evlavia, care distruge credincioșia, prin slăbirea pricinuită de păcat, care își îngăduie lipsa de grijă. Odată cu pacea lui Hristos, dintr-un suflet nevrednic se retrage rugăciunea harică și în suflet se implantă ca niște fiare flămânde patimile, care încep să-l tortureze pe cel ce s-a adus singur ca o jertfă în mâinile lor și care, prin părăsirea lui Dumnezeu, rămâne ca o victimă lăsată la propriile ei puteri. Dacă tu te vei îmbuiba, dar mai ales te vei îmbăta, sfânta pace a lui Hristos va înceta să lucreze în tine. Dacă te vei mânia, lucrarea ei se va curma pentru multă vreme. Dacă îți vei îngădui o cutezanță, ea va înceta să lucreze. Dacă vei îndrăgi ceva pământesc, dacă te vei molipsi de vreo altă patimă față de lucruri, față de vreo rucodelie sau față de o deosebită dispoziție pentru vreun om sfânta pace se va retrage negreșit de la tine. Dacă îți vei îngădui o îndulcire cu gânduri desfrânate, ea te va părăsi pentru foarte multă vreme, ca una ce nu rabdă nici un fel de putoare păcătoasă, mai ales putoarea desfrâului și a slavei deșarte. Vei căuta-o și nu o vei dobândi. Vei plânge pentru pierderea ei, dar ea nu-ți va da nici o atenție nici ție, nici plânsului tău, pentru ca să te învețe să dai prețul cuvenit darului lui Dumnezeu și s-o păstrezi cu grijă cuviincioasă și cu evlavie.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul)
