Dimineață mohorâtă în București. Cauți, prin ochelarii fumurii ai ferestrei, afară, un punct de sprijin pentru optimism. Câte o persoană, înfășată în haine întunecate, grăbește precaut spre o țintă doar de ea știută. Țoalele de iarnă fac aproape imposibilă dezlegarea enigmei dacă e vorba de un bărbat sau o femeie. Mersul e ușor crăcănat, picioarele o iau razna la cea mai mică neatenție, lunecând peste zăpada care a astupat stratul de gheață de ieri.
Iarna în Capitală e mereu mai urâtă decât iarna mea din Sângeru sau decât iernile din Ploiești, Suceava sau Râmnicu Vâlcea. Cred că și fulgii de zăpadă sunt altfel, așa cum demonstra Coandă, primul și cel mai faimos colecționar de fotografii cu fulgi de zăpadă din lume.
Butonez televizorul în căutarea buletinului meteorologic, singura știre care mă interesează la această oră. Nu mai vreau imagini cu țiganul ăla analfabet (eu nu vreau să redenumesc „Țiganiada” lui Deleanu „Romaniada” și nici „Cântecele țigănești” ale lui Miron Radu Paraschivescu, de dragul nu știu cărui moft onomastic, „Cântece romanești”), mânuitor de șiș și delicat atârnător de coliere la gâtul primei madame a țării, nu mai vreau să-l văd pe Mircea Băsescu, mai unsuros decât Mondialu’ și băgat, pesemne, în mai multe rele, m-am săturat de vameși în cătușe și de vameși fără, vreau doar starea vremii. Pe unul dintre canale dau de Denisa Țicu, aducătoare de vești despre vreme. „Acum este, grăiește ea, mult mai frig decât în perioada similară a anului trecut”. Am aflat ce mă interesa. Deci e mai frig! Toate sunt mai rele în comparație cu anul trecut și cu veacul trecut, și cu mileniul trecut. Am timp berechet, stând între fereastră și peretele de cărți al noii mele biblioteci (toată viața am adunat biblioteci, cu mii și mii de volume, pe care am nădăjduit să le citesc, dar bugetul meu de timp s-a dovedit mereu mai rezumat decât alonja ambițiilor) să casc gura și urechile și la alte informații și imagini.
În Târgu Jiu spitalele n-au apă caldă! Păi asta-i noutate? O bătrânică bâjbâie prin salon cu o sticlă cu apă de la chiuvetă pe care o rânduiește, lângă altele, ale altor bolnavi, pe calorifer. Așa obțin nițică apă caldă cu care să se spele prin zone în care apa rece dă frisoane și beteșuguri. Altă informație care mă umple, ca pe un bidon de plastic, cu mândrie națională: jumătate din populația României n-are toaletă legată la canalizare și apă curentă. Adică are closetul în grădină. Suntem unici în Europa. Credeam că s-au dus, odată cu capitalismul nostru înfloritor, vremurile acelui banc cu privata oltenească. Știi din ce e compus closetul oltenesc? – era întrebarea. Din două bețe. De unul, înfipt în pământ, te ții când te… și cu celălalt te aperi de câini. Cum să intri, cu asemenea bagaj de civilizație, în Schengen? În NATO și în UE ne-au primit și cu substitutul cocean al hârtiei igienice. N-am să pricep niciodată de ce. Întortocheate sunt căile politicii mondiale!
Alt canal se ocupă de Libia, unde Gaddafi se încăpățânează să reziste trăgând, cu mercenarii lui, în carne vie. Lume revoltată pe străzi. Lumea de pe străzile capitalei mele se mișcă zgribulită și nu cere nimic. Și dacă ar cere tot nu i s-ar da. Încerc un sentiment liniștitor. Românii nu se revoltă. Nu da, Doamne, omului cât poate duce! – sună o zicere. Aici e precis vorba de români. În nici un caz de greci sau de egipteni sau de tunisieni. Să-l obligăm pe marinar să tragă în noi (cu certitudine ar face-o!), să ne dăm cu bâtele în cap unii altora? Urât, neproductiv la scara înaltă a civilizației. Și de ce ar ieși românii pe străzi când tocmai ce am ieșit din criză și din recesiune, iar din cer a început ploaia cu cozonaci? Poate că de la norii de cozonaci și sarailii e mohorala asta peste România!
În București e frig. E frig și prin Bucovina, și prin zonele subcarpatice și supracarpatice. E frig peste tot, semn că cerul nu se încurcă în regulile ferme ale democrației cosmice. Mai strâmb, mai știrb, mai scălâmb e cu frigul din noi, distribuit anapoda. Unora – uite, de pildă, președintelui care râdea aseară la televizor de se prăpădea – nu le e frig niciodată. Le e cald și bine mereu. Meteorologia lor sufletească e fără excepție binevoitoare. Nu s-or plictisi oare? Fericirea nu se zaharisește niciodată?
