Lupta anticorupție este demonetizată prin verdictele de achitare a „corupților” de către judecători, Înalta Curte de Casație și Justiție absolvind de vină în ultima săptămână un fost premier PSD-Adrian Năstase- și un fost ministru PNL-Paul Păcuraru, cazuri calificate ca fiind dosare de mare corupție
Mai mult, și Tribunalul București a dat o soluție de achitare într-un dosar cu cântec: cel al primarului orașului Voluntari, Florin Pandele, în care au fost deferiți justiției și arhitectul șef al localității, și secretarul general al administrației locale, etc.
Verdicte de achitare ale judecătorilor în dosare ale Direcției Naționale Anticorupție, calificate la momentul declanșării cercetărilor drept cazuri politice, confirmă susținerile de-a lungul vremii: DNA – un instrument.
„Îngrijorarea” europenilor – multclamată – cu privire la împiedicarea luptei anticorupție de către clasa politică de la București cade în penibil, pentru că se pare că piedicile vin chiar din sistem.
În contextul dat de verdictele de achitare în procesele „marilor corupți”, susținerile diplomaților acreditați la București cu privire la „continuitatea” în același ritm susținut de a anchetelor DNA relevă autismul acestora, dar și ignorarea faptelor confirmate de cei șase ani de mandat al celor care conduc Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Dacă în 2005, fostul ministru al Justiției (Alianța PNL-PD), Monica Macovei – căreia anumite canale media i-au pus ștampila de unică persoană care luptă cu corupția – nu ar fi fost atât de încrâncenat în planurile sale de reformă și ar fi evitat adoptatea unor legi declarate ulterior neconstituționale, mersul ar fi fost altfel, cu atât mai mult cu cât a existat voință politică. Dar, cu sprijinul ministerial și nu numai, DNA a deschis dosare cu nume vehiculate în campania electorală: fostul premier Adrian Năstase, consilierul său Ristea Priboi, fostul secretar general al Guvernului, Șerban Mihăilescu, zis Michi Șpagă, etc.
În vara lui 2005, după ce și-a asumat Guvernul Tăriceanu răspunderea pe pachetul legislativ proprietate și justiție, între PNL și PD (devenit PDL) tensiunile s-au accentuat, culminând cu plecarea de la guvernare a democraților.
Conflictul dintre următorul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, și președintele țării, în vara lui 2007, a deschis calea dosarelor pe bandă, unul dintre acestea fiind cel al ministrului Muncii, Paul Păcuraru, astăzi achitat definitiv de faptele de corupție imputate de DNA. Și Chiuariu a fost trimis în judecată de DNA în legătură cu rezolvarea statutului juridic al unui imobil – proprietatea Poștei Române – asumată de Guvernul Tăriceanu, însă doar ministrul Justiției Chiuariu și ministrul Comunicațiilor Zsolt Nagy au fost deferiți justiției.
Anul 2007 a fost anul în care s-a dovedit servilismul politic al conducerii DNA, faptul că dosare erau deschise, ținute în sertare de către Secția de combatere a infracțiunilor de corupție și conexe ale acestora și lansate în momente politice, derapaje de la norme legale, situații consemnate oarecum într-un raport de control al inspectorilor judiciari ai Consiliului Superior sal Magistraturii. De altfel, acest raport, precum și plecarea ministrului Chiuariu de la Justiție au constituit semnalul după care activitatea DNA a intrat pe făgașul pentru care instituția a fost creată.
Tot în 2007, raportul de țară pentru justiție al Comisiei Europene trăgea semnal că sunt așteptate condamnări în dosare de mare corupție.
În 2008, Cătălin Predoiu a preluat portofoliul Justiției, conducându-l la început cu spaimă, încet, încet căpătând însă fermitate în deciziile sale. Tot în 2008, Predoiu i-a dat un semnal procurorului șef al DNA, Daniel Morar, când nu l-a propus pentru reînvestire, ci a venit cu altă nominalizare. Respingerea candidaturii Monicăi Șerbănescu la șefia DNA a fost la un vot în CSM, și nici președintele țării nu a comentat-o, astfel încât reconfirmarea lui Morar a fost aproape conjuncturală.
În februarie anul viitor, mandatul lui Daniel Morar expiră, el nemaiputând accede la șefia DNA.
Până atunci „nota de plată” a dosarelor de mare corupție începe să vină.
Luni, 19 decembrie, două dosare de interes public ale DNA au primit soluții de achitare.
Primarul orașului Voluntari Florentin Pandele și alți cinci acuzați de către Direcția Națională Anticorupție, în cazul privind construirea ansamblului rezidențial ATHOS, au fost achitați de către Tribunalul București, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel a Capitalei.
Și fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, și deputatul Ilie Morega au fost achitați luni de ICCJ, a cărei hotărâre este definitivă.
Însă, cea mai grea lovitură pentru DNA a constituit-o achitarea fostului premier PSD Adrian Năstase în dosarul Mătușa Tamara, deși concluziile procurorului de ședință au permis speculații în acest sens, întrucât a cerut o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea executării.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 15 decembrie, achitarea lui Adrian Năstase pentru dare de mită, a lui Ioan Melinescu, președinte al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită și divulgare de informații și a lui Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită și la dare de mită. DNA a făcut recurs la completul de cinci judecători al ICCJ.
Însă soluția în primă instanță (complet de trei judecători) în dosarul „mătușa Tamara” va rămâne impregnată și, dincolo de ce se va decide mai departe, greu se va mai schimba percepția că „baștanii scapă”, nemaicontând că fostul premier mai este judecat în alte dosare ale DNA.
Dosarul se referă la proveniența și circumstanțele depunerii sumei de 400.000 de dolari în contul Danielei Năstase, soția lui Adrian Năstase. Conform unui contract de vânzare-cumpărare, suma de 400.000 de dolari, depusă în numerar la o bancă, provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri și a altor bunuri de valoare de către mătușa Danielei Năstase, pe nume Tamara Cernasov.
Într-un alt dosar „cu cântec”, în 24 februarie 2011, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, fiul acestuia, fostul președinte al FC Național Gino Iorgulescu și un fost angajat al Ligii au fost achitați în procesul în care erau acuzați de tranzacții imobiliare suspecte, de către Tribunalul București, decizie confirmată în 2 noiembrie și de către Curtea de Apel București, urmând să hotărască definitiv Înalta Curte.
În 11 mai 2011, decanul Baroului Vaslui, Petru Blăniță, judecat pentru trafic de influență, a fost achitat definitiv, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție respingând recursul procurorilor anticorupție, nemulțumiți că magistrații au stabilit că fapta imputată avocatului nu există.
În 11 iunie, instanța supremă i-a achitat definitiv pe doi angajați ai unei firme arestați într-un scandal, în 2006, privind mituirea cu 60.000 de euro a unor funcționari din cadrul Primăriei și Consiliului Local Pantelimon, judecătorii apreciind că faptele de care erau acuzați inculpații nu există. Constantin Niculae și Matei Marin au fost achitați în baza articolului 10, litera a, Cod procedură penală. În 27 decembrie 2006, procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată pe cei doi, angajați ai unei firme (paznici), care ar fi preluat 60 de mii de euro de la sirianul Radwan Aktaa și de la Petra Dumitrache și ar fi dat-o unor funcționari din cadrul Primăriei și Consiliului Local Pantelimon.
Lupta anticorupție în România a început în forță din decembrie 1996, când puterea a fost preluată de CDR, însă toate cazurile de mare corupție de atunci s-au soldat cu achitări ori restituiri la Parchete, unde s-au clasat. În unele cazuri acuzații s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, România fiind condamnată la despăgubiri.
Astăzi, diferența este că procurorii sunt independenți, având mai multă forță profesională, garantată de Statutul magistraților.
Din decembrie 2004, când au intrat în vigoare legile magistraților, independența a fost în multe cazuri înțeleasă greșit, atât de procurori cât și de judecători, sancționarea lor pentru grave abateri, neglijențe, rea-credință fiind iluzorie.
Niciun magistrat nu a fost obligat să plătească din buzunar erorea pe care a comis-o într-un dosar, iar sistemul judiciar, extrem de conservator, știe să respingă orice proiect de reformare a Inspecției Judiciare sau lege privind răspunderea magistraților.
Codul civil arată că buna credință (concept fundamentat de juristul roman Cicero) are un rol important în activitatea organelor judiciare, iar existența ei se manifestă în adoptarea unor soluții temeinice și legale.
În ultimii ani, însă, soluțiile date de magistrați duc la sentimentul că buna credință este utopică.
Lucia Efrim, lucia.efrim@mediafax.ro
