„Lupi și urși în Bucovina”

„Lupi și urși în Bucovina”
„Lupi și urși în Bucovina”

„Lupi și urși în Bucovina”
La 20 ale lunii a fost vedută în Banila rusească o lupoaică trecând peste hotarele comunei. În Ciumârna au nimicit lupii dilele trecute 6 miei, 1 oaie și 1 porc. În Poiana Miculi s’au vădut doi urși, care au eșit din pădurea Hașca și au fugit în direcțiunea pădurii comunale de la Mănăstirea Humorului”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 5, Cernăuți, Joi 16/28 Maiu 1891.
„Redați cooperativei sufletul”
Gândul nostru a fost propagandă intensă pentru înființarea unei mari cooperative de consum în Suceava pentru folosul obștesc și departe de spiritul de căpătuială al conducătorilor cari văd în cooperație numai «afaceri în stil mare». Apelul lansat n’a avut răspuns în rândurile românilor, pe deoparte din lipsa de încredere, spun unii, din lipsă de fonduri, vorbesc alții. Ne întrebăm: să lipsească, în orașul și județul celei mai entuziaste și intense activități culturale bucovinene și în rândul celor câteva mii de români naționaliști, elanul, curajul de a-și scutura jugul dominației economice străine? Nu lipsesc nici banii, nici mâna de hotărâți români, ci numai sufletul, adevăratul suflet românesc”.
„Suceava”, Anul I, nr. 28, 15 Mai 1936.
„Cooperativele de credit și economii”
„Cele 61 de cooperative de credit și economii din regiunea Suceava au un fond de bază de peste 8 milioane lei. De la înființare și pînă acum, cooperativele de credit și economie din regiune au acordat 3568 de credite în valoare de 5.699.000 lei. Dintre acestea, 392 de credite au fost acordate în primul trimestru al acestui an. Cu creditele respective, țăranii muncitori și-au cumpărat 1731 animale, inventar agricol și și-au construit grajduri. Văzînd avantajele pe care le au membrii cooperatori, în cursul lunii martie s-au mai înscris în cooperativă încă 1500 de membri, cu un capital social de peste 500.000 lei”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2943, Suceava, Marți 14 mai 1957.

Recomandări

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE