Dorință

Lupescu, adeptul depunctărilor



Lupescu vrea să se taie în carne vie
Lupescu vrea să se taie în carne vie

Directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a discutat cu președintele Mircea Sandu să se aplice regulamentul cu depunctarea pentru declarațiile conducătorilor din prima etapă a sezonului viitor.
Lupescu s-a arătat deranjat de faptul că mulți conducători vorbesc despre motivarea financiară a adversarilor contracandidaților la titlu. „Se vorbește despre bani în fotbalul românesc nu numai acuma, ci de vreo zece ani. În doi ani de zile este a zecea oară cred când am cerut sprijinul autorităților statului să intervină prin toate mijloacele posibile, iar dacă aceste sume care se vehiculează sunt adevărate să se ia măsuri. Deocamdată este foarte greu să demonstrezi acest lucru. Când aruncă unul un zvon, îl chemi la comisie și spune: «Nu domne’, că am glumit și n-a fost așa». E greu de demonstrat și noi nu putem face poliție. Cei care au jignit și care au calomniat celelalte echipe, arbitri și federația, se știe că aceste comisii au luat măsuri. De la anul, chiar am cerut comisiilor, am vorbit și cu domnul președinte, să se aplice acest regulament cu depunctarea pentru declarații chiar din prima etapă. Pentru că văd că nu există altă soluție”, a spus Lupescu.
Deranjat de atitudinea conducătorilor Oficialul FRF consideră că unii conducători din Liga I nu se pricep la fotbal și aruncă vina mereu pe arbitraje. „E deranjantă atitudinea unor conducători de club. Sunt puțini, nu mulți. Ei caută notorietatea cu orice preț și vorbesc fără să aibă nimic în comun cu fotbalul. Unii nici nu se pricep la fenomen, și în această situație se axează foarte mult pe arbitraje. Creează scandal, presei îi place și acest fenomen a luat amploare. Cele mai multe discuții despre arbitraj sunt făcute artificial”, a menționat directorul general al FRF.
Ioan Angelo Lupescu a adăugat că arbitrajul românesc se află pe o pantă ascendentă, iar UEFA și FIFA țin cont de acest lucru. „Au fost greșeli de arbitraj și vor mai fi, așa cum sunt și în Liga Campionilor. Dar din punct de vedere al credibilității arbitrilor cred că am făcut un pas înainte anul acesta. Faptul că anul acesta nu a fost nici un arbitru străin în campionatul intern, UEFA ne-a recompensat. În sensul că Alexandru Tudor a fost promovat o treaptă mai sus, Deaconu la fel, alți doi băieți tineri au fost trecuți pe lista FIFA și au fost acceptați, deci forurile internaționale ne-au recompensat”, a precizat Lupescu.



Recomandări